Benone Sinulescu, condus pe ultimul drum

Benone Sinulescu, condus pe ultimul drum

Benone Sinulescu a fost condus astăzi pe ultimul drum de familie, prieteni şi de oameni care l-au admirat şi i-au iubit muzica. Maestrul a fost înmormântat cu onoruri militare, în cimitirul din Arad. Ceremonia a fost una restrânsă şi discretă exact aşa cum a trăit şi el. Nea Beni a plecat dintre noi, muzica lui va rămâne, însă, veşnic.

Cu onoruri miltare şi în aplauzele celor care l-au iubit şi apreciat. Aşa a fost înmormântat, la Arad, cunoscutul
cântăreţ de muzică populară Benone Sinulescu

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de 8 preoţi şi diaconi, în frunte cu' Arhiepiscopil Aradului. La căpătâi, pe ultimul drum, i-au fost colegii de scenă şi oamenii cei mai dragi.

Cei care i-au iubit muzica au venit din toate colţurile ţării pentru a-şi lua rămas bun de la marele artist.

Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor i-a oferit post-mortem distincţia Crucea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Iar primaRii din Arad, Buzău şi SIriu, comuna natală a maestrului au venit să+şi ia rămas bun.

Benone Sinulescu a murit la 84 de ani din cauza unei pneumonii puternice. Artistul suferea şi de afecţiuni cardiace

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt