Bugetul Capitalei, adoptat după dezbateri intense

Bugetul Capitalei, adoptat după dezbateri intense

Consilierii generali ai Capitalei au votat vineri, în unanimitate, proiectul de buget al municipiului Bucureşti. Hotărârea a fost adoptată după ce mai multe amendamente propuse de consilieri de la PSD şi PNL au fost aprobate, scrie News.ro

Consilierii generali au votat, vineri, bugetul municipiului Bucureşti, în urma mai multor dezbateri şi după ce mai multe amendamente propuse de consilierii PSD şi PNL au fost aprobate. Votul a fost unul nominal, la şedinţă participând atât consilierii prezenţi în sală, cât şi consilieri care s-au conectat online pentru a asista la dezbateri.

Proiectul privind bugetul municipiului Bucureşti a fost aprobat cu 51 de voturi ”pentru”, zero voturi ”împotrivă” şi zero abţineri.

În cadrul dezbaterilor, consilierii PNL şi PSD şi cei de la USR s-au acuzat reciproc de faptul că au blocat votul pentru proiectul de buget în şedinţele anterioare.
Liderii PSD Bucureşti şi PNL Bucureşti, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, prin consilierii generali ai ambelor formaţiuni politice, au decis, marţi, convocarea unei şedinţe extraordinare de îndată a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, vineri, de la ora 10.00.

„Adoptarea bugetului Capitalei şi deblocarea proiectelor primăriilor de sector, proiecte ţinute la sertar de primarul general Nicuşor Dan din răzbunare politică, sunt o necesitate pentru bucureşteni”, au transmis cei doi.

Amendamentele la buget ale celor două partide vizează alocarea suplimentară a sumei de 200 milioane de lei pentru subvenţia la termoficare, respectiv 200 de milioane de lei în pentru subvenţia la transportul public, precum şi alocarea sumelor necesare pentru plata parţială a restanţelor la sprijinul pentru persoanele adulte cu dizabilităţi, 25 de milioane de lei pentru proiectul Banca de alimente, 25 de milioane de lei pentru deblocarea blocului social din Prelungirea Ghencea şi sumele necesare pentru deblocarea proiectului Penetraţie Ciurel - Autostrada A1.

„Pentru a debloca situaţia din Capitală, PSD Bucureşti şi PNL Bucureşti vor depune amendamente comune la proiectul dezastruos de buget propus de primarul general Nicuşor Dan. PSD Bucureşti şi PNL Bucureşti îşi dau mâna pentru a salva Capitala de falşii salvatori. Oraşul în care trăim, muncim şi ne creştem cu toţii copiii a suferit suficient în aceşti ultimi ani! Nu mai vrem mizerie, proiecte blocate din ambiţii personale, ci un proiect comun pentru o Capitală a viitorului”, mai precizează comunicatul de presă semnat de cei doi lideri de la organizaţiile PSD şi PNL din Bucureşti.

Anterior, Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu reuşise, pentru a treia oară, să voteze bugetul Capitalei pe 2024, fiind înregistrate 17 voturi „pentru”, 23 de abţineri şi un vot „împotrivă”. La fel ca la precedentele două şedinţe, PNL şi PSD s-au poziţionat impotriva proiectului primarului.

Afla mai multe desprebugetpmb
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt