Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Legea merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Legea merge la promulgare

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată. Astfel, iniţiativa legislativă are în vedere prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie şi interzice consumul de astfel de băuturi de către minori. Legea merge la promulgare, scrie News.ro.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare interzicerea comercializării băuturilor energizante care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum: cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate.
Prin urmare, conform iniţiative legislative constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, conform legii penale, să fie considerate infracţiuni, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori de către unităţile autorizate să le comercializeze.
Băuturi energizante sunt băuturile care conţin combinaţii variate de carbohidraţi vitamine, minerale, cu două sau mai multe substanţe, precum cafeină, taurină, carnitină, guarana, glucuronolactona şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central.
Totodată, proiectul de lege introduce amenzi pentru operatorii economici care încalcă aceste prevederi de până la 30.000 de lei, în funcţie de gravitatea faptei. Dacă sunt repetate contravenţiile respective, atunci este dispusă şi măsura suspendării activităţii localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 30 de zile.
Senatul a adoptat pe 18 decembrie 2023 proiectul, în calitate de prim for sezizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt