Cât cotizăm la pensie şi cât primim de fapt

Cât cotizăm la pensie şi cât primim de fapt

Cotizăm o viaţă la sistemul de pensii, dar ne bucurăm doar câţiva ani de acest venit. Românii nu primesc nici 40% din cât au contribuit la bugetul pensiilor şi asta pentru că şi speranţa de viaţă la noi în ţară este una dintre cele mai mici din Europa. Cu toate astea, sistemul public de pensii este pe deficit, iar din 2030 problema se va accentua, când un număr extrem de mare de angajaţi se va pensiona.

Muncim o viaţă şi sperăm la o viaţă de pensionar liniştită. Numai că ne bucurăm de pensie în medie doar 10 ani, arată statisticile. Şi primim o pensie care ajunge la nici jumătate din suma cu care noi am cotizat de-a lungul zecilor de ani petrecuţi în câmpul muncii.

La un calcul simplu aflăm că, la un salariu mediu brut de 7.300 de lei şi 35 de ani de muncă, la bugetul de stat ajung 652.000 de lei. Adică puţin peste 100.000 de euro. La o pensie medie de 2.000 de lei, constatăm că primim înapoi doar 36%. Primim mai puţin şi pentru că speranţa de viaţă este a treia cea mai mică din Europa: 75 de ani. 

Spania, de exemplu are cea mai mare speranţă de viaţă din Europa, 83 de ani. La ei pensionarii primesc 80% înapoi din ceea ce au contribuit la sistemul de pensii. Bulgaria are cea mai mică speranţă de viaţă: 74 de ani. La ei vârsta de pensionare este însă de 63 de ani la bărbaţi şi 60 de ani la femei.
Deficitul bugetului de pensii este în creştere şi va face ca din 2030 punctul de pensie să fie redus. Deja guvernanţii vor ca doar pensiile mici să fie majorate. Sistemul de pensii nu este oricum unul eficient, spun specialiştii.
O altă problemă sunt pensiile speciale, mai ales că acest venit nu este legat de contribuţia efectivă la sistemul de pensii, în cazul unora fiind chiar mai mare. De asemenea, faptul că tot mai mulţi români emigrează în alte ţări face ca contribuţia la fondul de pensii să fie tot mai mică, iar pensiile să nu mai poată fi susţinute de către cei aflaţi în activitate. 
 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt