Cazinoul de la Vatra Dornei, redat Bucovinei

Cazinoul de la Vatra Dornei, redat Bucovinei
foto: ro.wikipedia.org/wik

Impresionant, măreţ, plin de istorie palpabilă! Clădirea primului Cazinou construit oficial în România, în anii 1800, a fost recondiţionată şi... redată Bucovinei. Totul este acum ca pe vremuri, au fost păstrate elementele de fineţe, iar locul va găzdui de acum spectacole de operă, de balet sau concerte simfonice.

Clădirea Cazinoului de la Vatra Dornei a fost construită  în perioada 1896 - 1898, pe vremea când Moldova se afla sub administrarea imperiului austro-ungar, condus de împăratul Franz Joseph. Chiar el a aprobat începerea lucrărilor, iar locul găzduia lumea bună a oraşului pentru relaxare şi socializare. 

Imediat după Revoluţie, insă, imobilul a intrat pe mâna administraţiei publice. De la an la an s-a degradat tot mai mult până când a ajuns în paragină. În 2004 clădirea Cazinoului a trecut din administrea primăriei la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care a început planurile de recondiţionare. 15 ani mai târziu, in 2019, o mare parte din suma necesară renovării a venit de la Uniunea Europeană.

Sute de restauratori, arhitecţi, ingineri şi artişti plastici au muncit pentru a reda Bucovinei nestemata pierdută în timp. Cel mai mult a durat renovarea sălii principale. Acum are podea de marmura, ornamente atent reconstruite şi candelabre impresionante.

Pentru localnici, renovarea cazinoului, după trei decenii de ruină, este o adevărată sărbătoare. Cazinoul de la Vatra Dornei va fi redeschis oficial pe 28 noiembrie, de ziua Bucovinei.. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt