Cel mai important Congres al PPE din 2024, la Bucureşti, înaintea alegerilor europarlamentare

Cel mai important Congres al PPE din 2024, la Bucureşti, înaintea alegerilor europarlamentare
foto: European People's Party

În luna martie a anului viitor, la Bucureşti va fi organizat cel mai important eveniment al Partidului Popular European. Vor participa 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, alături de preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
Vor fi prezenţi şi toţi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE, iar delegaţii vor alege candidatul pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene.
PNL a avut un rol determinant în organizarea acestui Congres care a fost dorit şi de partidele surori din Lituania, Letonia, Portugalia, Spania şi Grecia.
PNL a reuşit să aducă acest eveniment-cheie pentru viitorul Partidului Popular European şi al PNL la Bucureşti la începutul primăverii anului viitor, cu exact trei luni înainte de alegerile europarlamentare de pe 9 iunie.
Prin aducerea în ţara noastră a lucrărilor celui mai important for de decizie a principalului partid european, liberalii spun că poziţia României este consolidată pe harta internaţională.
Popularii europeni au transmis un mesaj de susţinere pentru această parte a continentului care a făcut eforturi deosebite în contextul invaziei forţelor armate ruse în Ucraina.
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt