Chilii mistuite de flăcări

Chilii mistuite de flăcări

Flăcări uriaşe au mistuit noaptea trecută mai multe chilii ale Mănăstirii Nucet, din Dâmboviţa. Doar intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca focul să nu se extindă şi la paraclisul mănăstirii construit din lemn. Din fericire, nu au existat victime, însă, mai multe măicuţe au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că au suferit atacuri de panică.

Incendiul a izbucnit într-o magazie aflată în spatele chiliilor unde locuiau măicuţele. Focul s-a extins rapid către acoperiş, iar mai apoi către întreaga clădire. Acolo erau cinci măicuţe care au reuşit să iasă la timp din calea flăcărilor.

Pompierii au reuşit să salveze vechea bisericuţă, paraclisul din lemn, cea mai importantă anexă din întreaga mănăstire

Cel mai probabil incendiul ar fi fost provocat de o lumânare aprinsă şi lăsată nesupravegheată. Pompierii nu exclud, însă, nici varianta unui scurtcircuit. Intervenţia a fost extrem de dificilă şi a durat mai bine de trei ore, timp în care s-au luptat cu flăcările, 30 de pompieri.

În total, flăcările au mistuit mai bine de câteva sute de metri pătraţi. Din fericire, în incinta mănăstirii mai există un corp care are camere de locuit. Astfel că măicuţele nu vor fi nevoite să se mute şi îşi vor putea desfăşura activităţile, în continuare, în acelasi loc.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt