Cine sunt ultimele şase cupluri care au intrat în CURSA IUBIRII de la Prima TV

Cine sunt ultimele şase cupluri care au intrat în CURSA IUBIRII de la Prima TV

Cuplul câştigător va pleca acasă cu premierul cel mare de 15.000 de euro

Multă adrenalină, situaţii neprevăzute şi momente tensionate. Filmările de la Cursa iubirii, un reality show original Prima TV, care va debuta în această toamnă, se dovedesc a fi un adevărat roller-coaster al emoţiilor. Dar cine sunt ultimele şase cupluri care au intrat în Cursă pentru a-şi întări relaţia şi cunoaşte mai bine partenerul?

1.     CRISTI ŞI ANITA

 Cristi (34 de ani) este consultant IT iar Anita (33 de ani) este agent imobiliar.  Sunt un cuplu prospăt de doar 1 an de zile. Legătura lor pare autentică din moment ce după doar 2 luni s-au mutat împreună. Cristi spune că i-ar plăcea că Anita să nu mai fie atât de nervoasă, să fie mai ordonată şi, dacă s-ar putea, să nu mai iasă atât de des în cluburi. Anitei i se pare că Alex se supără prea repede din orice, că e prea orgolios şi că nu prea ştie de glumă. Scopul amândurora în Cursa iubirii este să poată comunica productiv, să se înţeleagă mai bine şi să-şi accepte ideile şi nevoile unul celuilalt. 

  2.    RAREŞ ŞI COSMINA

Rareş de 24 de ani şi Cosmina de 21 de ani formează un cuplu de 2 ani de zile şi stau împreună de 1 an  şi jumătate. Rareş este manager de club în Centrul Vechi iar Cosmina proaspăt absolventă de ASE. Ambii se descriu ca fiind geloşi, bârfitori pe alocuri, tupeişti, vorbăreţi şi se aprind destul de repede. Tocmai pentru că sunt atât de asemănători, evident că nemulţumirile există. De aceea sunt în Cursa iubirii, să le rezolve.

3.    ALEXANDRU ŞI CRISTINA

Alexandru un tânăr de 30 de ani, prosper antreprenor, şi Cristina de 35 de ani, customer agent în domeniul IT, vin din Iaşi şi formează un cuplu de doar 5 luni de zile.  Încă nu locuiesc împreună, însă de 3 luni sunt cam nedespărţiţi.  Amândoi îşi doresc să-şi îmbunătăţească comunicarea, să existe mai multă răbdare şi înţelegere între ei.

4.    RAUL ŞI MIHAELA

Al doilea cuplu venit din oraşul celor 7 coline, Iaşi, se compune din Raul de 28 de ani de meserie funcţionar public şi Mihaela, o tânără de 24 de ani, proaspăt absolventă de facultate. S-au cunoscut pe reţelele de socializare acum 1 an şi locuiesc împreună din martie anul acesta.  Încrederea reciprocă este ţelul comun pe care îl au în evoluţia relaţiei.

5.    CODRUŢ ŞI NABA

Şerban de 23 de ani şi Naba de 28 de ani formează un cuplu de aproape 1 an jumătate,  când s-au cunoscut prin intermediul unei emisiuni TV. De 1 an stau împreună în Bucureşti. Amândoi muncesc ce le place. Codruţ este seller auto şi influencer iar Naba este designer şi cochetează cu lumea televiziunii. Ambii parteneri caută să-şi îmbunătăţească comunicarea în cuplu şi să-şi câştige încrederea reciprocă.

6.    COSMIN ŞI ADELA

Cosmin şi Adela formează cel mai longeviv cuplu din competiţie. Au 14 ani de relaţie şi 11 ani de când sunt căsătoriţi. Cosmin are 40 de ani iar Adela are 36 de ani şi ambii sunt antrenori personali de fitness. După atâta timp împreună, totuşi, amândoi consideră că încă mai au de lucrat la încrederea oferită reciproc şi la răbdarea pe care o au. De fapt, ei cred că oricând e loc de mai bine şi mereu trebuie să fie atenţi la ce se întâmplă în relaţie.

Cursa iubirii, competiţia în care 12 cupluri au intrat în aventura vieţii lor, este un reality show ce va fi difuzat în toamnă, un format original Prima TV. Ultimele noutăţi despre Cursa Iubirii pot fi accesate pe www.primatv.ro şi pe paginile noastre de social media : Facebook: PrimaTV România; Instagram: PrimaTVOficial sau Tik Tok: Prima TV Oficial

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt