Ciolacu, despre negocierile cu protestatarii: ”Aceasta este linia roşie peste care nu putem trece”

Ciolacu, despre negocierile cu protestatarii: ”Aceasta este linia roşie peste care nu putem trece”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut luni, o întâlnire de lucru cu miniştrii implicaţi în negocierile cu transportatorii şi fermierii protestatari, scopul discuţiilor fiind urgentarea elaborării de acte normative care să transpună în practică soluţiile convenite de cele două părţi prin procesele-verbale încheiate. Potrivit News.ro, premierul a transmis că Guvernul are o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale, linia roşie peste care nu pot trece.
Potrivit Guvernului, ”membrii Executivului au prezentat modul în care prioritizează aceste proiecte legislative, astfel încât în următoarele şedinţe de Guvern să fie adoptate primele hotărâri de guvern şi ordine de ministru cuprinzând măsurile concrete agreate în sprijinul fermierilor şi al transportatorilor”.
”De asemenea, s-a discutat despre situaţia verificării în teren a problemelor semnalate de cei care protestează. Astfel, din primele date primite s-a reconfirmat faptul că, din octombrie 2023 până în prezent, nu au intrat cereale ucrainene pe piaţa internă din România, fiind vorba doar despre tranzit către Portul Constanţa, de unde mărfurile au plecat la export. De asemenea, de la începutul anului, pe lista de mărfuri care fac obiectul acordului cu Ucraina privind importul pe bază de licenţă au fost adăugate făina şi zahărul”, precizează Executivul într-un comunicat.
“Negociem în continuare cu bună-credinţă cu protestatarii. Avem o totală disponibilitate la dialog, totul până la măsurile privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta este linia roşie peste care nu putem trece”, le-a transmis premierul miniştrilor prezenţi.
Prim-ministrul le-a cerut reprezentanţilor Guvernului să continue discuţiile cu fermierii şi transportatorii, implicând în dialog şi asociaţiile mari, reprezentative pentru cele două domenii.
”De asemenea, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a comunicat Guvernului disponibilitatea de a se întâlni din nou, în cursul zilei de azi, cu protestatarii, după ce aceştia nu au mai reuşit să ajungă la întâlnirea de ieri. ASF le-a transmis acestora un set de propuneri concrete menite să amelioreze efortul financiar pentru achiziţia RCA”, a subliniat Guvernul.
 

Afla mai multe despreprotestetransportatoriciolacu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt