Ciolacu, întrebat despre o rocadă cu PNL la alegerile prezidenţiale: O idee foarte bună. Dar să fie pe mandat complet

Ciolacu, întrebat despre o rocadă cu PNL la alegerile prezidenţiale: O idee foarte bună. Dar să fie pe mandat complet

Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că este o idee foarte bună rocadă la alegerile prezidenţiale, după modelul aplicat la rotaţia premierilor, însă a atras atenţia că ea ar trebui să fie pe un mandat complet.
„O idee foarte bună. Dar să fie pe mandat complet. Totuşi, nu ne jucăm. Cred că e suficient, că am avut zece premieri în zece ani”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat cum vede ideea unei rocade la alegerile prezidenţiale, după modelul aplicat anul trecut în cazul rotaţiei premierilor, miercuri la Parlament.
Chestionat dacă e o  idee foarte bună, doar în ipoteza în care PSD ar fi primul partid care ar da candidatul la prezidenţiale, liderul social-democraţilor a răspuns: „M-aţi întrebat dacă este o idee bună. Eu am zis că este o idee bună”.
„Restul ţine de negocieri, dacă ele există sau duc discuţiile, nu au dus discuţiile, nu s-a vorbit aşa ceva. Vreţi să fabulez? Hai să avem un acord în ceea ce priveşte eventuale comasări sau datele alegerilor. Oricum, noi avem o lege. Legea este foarte clară. În iunie avem europarlamentare. Pe 29 septembrie avem locale. La sfârşitul, ultima duminică din noiembrie, avem turul întâi. Ultima sâmbătă din noiembrie, pentru că nu putem face pe 1 decembrie, avem generale şi următoarea duminică avem turul al doilea, aşa sunt acum alegerile conform legii”, a completat Ciolacu.

Afla mai multe despreciolacualegerirocadapresedinte
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt