Cîrstoiu, despre subiectul averii sale: "Pot fi foarte tăios, şi nu mă refer la medicină"

Cîrstoiu, despre subiectul averii sale: "Pot fi foarte tăios, şi nu mă refer la medicină"

Cătălin Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei, a făcut precizări duminică seara la Prima News despre averea sa. Acuzat că valoarea proprietăţilor din declaraţia sa de avere e mai mică decât cea reală şi că foloseşte, inclusiv în campania electorală, proprietăţi deţinute de firmele sale şi ale soţiei, medicul a explicat.

“Averea mea e o muncă de 25 de ani, atât în mediul public cât şi în cel privat, policlinca o avem din 2005, deci muncim de tineri. Una peste alta, eu nu cred că am gresit nimic. Eu chiar am muncit. Am avut săptămâni în care plecam lunea şi mă întorceam acasă vinerea. Nu am avut timp să mă bucur de casele de vacanţă.

Am stat departe de soţie. Asta e şi motivul pentru care nu am avut un copil. De-asta la 50 de ani am un copil de 5 ani”, a precizat Cîrstoiu.

“Până să-mi anunţ candidatura, eram profesor la Facultatea de Medicină, decanul Facultăţii de Medicină, de 9 ani. Nu e uşor să conduci învăţământul medical. E mai greu ca în politică. Şi mai eram managerul Spitalului Universitar. Şi am şi policlinica privată. La spital îmi petreceam mai tot timpul. La policlinică, soţia mea duce greul”, a adăugat el.

Cătălin Cîrstoiu spune că nu circulă doar cu bolidul de lux prin Bucureşti. El adaugă că merge foarte des cu transportul în comun, ba chiar şi pe jos, încurajând spiritul civic.

“Azi am mers şi cu tramvaiul şi cu autobuzul. După am mers pe jos. Prin demersurile mele, încerc să conving că putem avea o altă abordare civică. Nu vom rezolva problema traficului bătând din palme. Trebuie luate măsuri convergente”.

(Elena Andrei)

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt