Criminal prins în Grecia, adus în România

Criminal prins în Grecia, adus în România

săptămâni, şi-a ucis un conaţional şi l-a rănit pe un al doilea a ajuns astăzi în faţa judecătorilor. Acesta reuşise să fugă din ţară după comiterea crimei.

Ahmed Farhad, cunoscut cu porecla de Moulah, fusese dat in urmarire internationala dupa ce pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare in lipsa. A fost capturat pe 17 iunie de autoritatile elene, pe aeroportul din Atena, in timp ce incerca sa se imbarce intr-un avion. Anunţul a fost făcut atunci chiar de Ministrul Afacerilor Interne.

Acum, suspectul a fost preluat de o escortă a poliţiei Române, adus la Bucureşti iar de acolo transferat sub pază
la Timişoara.

Ahmed Farhad este considerat ca principalul suspect în omorul care a îngrozit Timişoara pe 19 aprilie. Individul s-a întâlnit cu alţi doi conaţionali, într-o parcare din apropierea Garii de Nord. Anchetatorii spun că bărbatul i-a tăiat cu un cuţit pe ceilalţi doi afgani, unul dintre ei murind pe stradă, la câteva sute de metri de locul atacului.

La câteva ore dupa crimă, suspectul a fugit din ţară. Gara de Nord din Timişoara, cea în care s-a produs atacul, a fost atent monitorizată de poliţie, jandarmi dar şi de serviciile secrete. Zona esteun specială întrucât acolo îşi fac veacul zeci de migranţi, majoritatea de origine afgană.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt