CURSA IUBIRII, un format de televiziune original Prima TV, are premiera pe 30 septembrie

CURSA IUBIRII, un format de televiziune original Prima TV, are premiera pe 30 septembrie

Intrigă, lacrimi, tensiune, situaţii în care iubirea învinge, dar şi în care nervii nu pot fi ţinuţi în frâu. Din 30 septembrie, de la 20.00, la Prima TV, telespectatorii  sunt invitaţi să urce în Cursa iubirii. Îi vor ghida într-o experienţă de neuitat, alături de cei 24 de concurenţi, Gabriel Coveşeanu (Cove), gazda reality show-ului, şi Livia Popescu, psihoterapeutul emisiunii.

De la ora 20.00 aşezaţi-vă confortabil în faţa micului ecran şi fiţi gata  pentru a petrece seri de neuitat. Timp de 3 luni, cele 12 cupluri intrate în competiţie vor trece prin probe fizice dificile, dar şi prin testarea psihologică ale relaţiei lor. Toţi se iubesc şi au venit la reality show-ul Cursa iubirii pentru a-şi consolida cuplul şi pentru a rezolva problemele.

Ce nu se aşteaptă însă concurenţii este să dea de greu, să fie supusi unor teste dificile, să locuiască în mijlocul naturii sau să îşi testeze, alături de partener, dexteritatea şi concentrarea în condiţii foarte dificile. « Va fi un reality show pe cinste. Filmările au fost pline de neprevăzut şi au scos la iveală caractere puternice şi oameni care se iubesc cu adevărat. Veţi vedea, toţi sunt extrem de determinaţi să pună mâna pe premiul de 15.000 de euro. Din 30 septembrie, bunii mei, va aştept în faţa micului ecran » spune Cove.

De sâmbătă, 30 septembrie, de la 20.00, e vremea competiţiei pentru testul suprem dat iubirii. 24 de concurenţi le vor demonstra celor de acasă puterea relaţiei, faţetele iubirii şi se vor lupta pentru a trece testul suprem: sunt sau nu un cuplu cu viitor.

Problematicile întâlnite nu au fost diferite cu ale celor din cabinet şi cu siguranţă nici cu ele oamenilor de acasă, care vor viziona emisiunea. Am văzut pe parcursul filmărilor cum arată lupta de putere, am fost martorii unor comportamente de control din partea unui partener şi aşteptarea ca celălalt să i se supună, am văzut ce efecte au lipsa atenţiei, a manifestării afecţiunii şi a aprecierii în raport cu partenerul, am trecut printr-o multitudine de  probleme de comunicare, am fost martorii dezechilibrarii polurilor feminin-masculin şi ai preluării de roluri, atitudini şi comportamente inadecvate de către femeie/bărbat. Toate acestea, sunt convinsă,  vor fi trăite din 30 septembrie la cote maxime şi de cei de acasă, din faţă micului ecran, care se vor regăsi în poveştile de iubire ale concurenţilor noştri”, spune psihoterapeutul Livia Popescu.

Din 30 septembrie, de la ora 20.00, la Prima TV începe toamna aventurii, a competiţiei şi a testării iubirii. Începe Cursa iubirii.

Imagini inedite din culisele acestui show pot fi urmărite pe paginile de social media ale emisiunii.

Instagram: Cursa iubirii (https://www.instagram.com/cursaiubirii/

Tik Tok : https://www.tiktok.com/@cursaiubirii_primatv

Facebook : https://www.facebook.com/PrimaTVRomania

Site : www.primatv.ro

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt