Dacian Cioloş, la Prima News: Ministrul Agriculturii nu este lider de sindicat să ceară demisia comisarului european

Dacian Cioloş, la Prima News: Ministrul Agriculturii nu este lider de sindicat să ceară demisia comisarului european

Fostul comisar european pe Agricultură, Dacian Cioloş, a precizat la Prima News că ministrul Agriculturii nici macar nu a participat în această dimineaţă la şedinţa cu ceilalţi miniştri şi comisarul pe agricultură, şi că nu e ”lider de sindicat” să ceară demisii.
”Ministrul Agriculturii nu este lider de sindicat să ceară demisia comisarului. Din câte cunosc, nu a participat de dimineaţă la şedinţa cu ceilalţi miniştri şi comisarul pe agricultură, a trimis secretarul de stat. E o problemă foarte serioasă care dacă nu poate fi rezolvată de ministru trebuie să intervină premierul şi preşedintele pentru discuţii cu Ursula Von Der Leyen”, a precizat Dacian Cioloş
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că nu a cerut nimeni demisia comisarului european pe Agricultură şi că ministrul Agriculturii, Florin Barbu a spus foarte clar, dacă nu suntem în stare niciunul, ne dăm cu toţii demisia, în frunte cu comisarul european.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat, luni, că fermierii din Mureş i-au spus să ceară demisia comisarului european pe Agricultură, dacă nu susţine solicitarea României privind derogarea de la 4% pârloagă pe terenurile agricole iar el trebuie să ducă vocea fermierilor în Consiliul de miniştri.

Afla mai multe despreciolosbarbuagricultura
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt