David Popovici, medaliat cu bronz în proba de 100 m liber, la Europenele de la Otopeni

 David Popovici, medaliat cu bronz în proba de 100 m liber, la Europenele de la Otopeni

David Popovici a declarat, duminică, după ce a câştigat medalia de bronz la Europenele de înot în bazin scurt, la 100 m liber, că acest rezultat este cel mai bun pe care l-a putut obţine şi că în continuare sportivii care au urcat pe primele două trepte ale podiumului sunt mai buni decât el.

“Au fost multe valuri, dar a fost frumos. E tot ceea ce s-a putut astăzi. În continuare italianul ş francezul sunt mai buni decât mine. Din fericire mai sunt o mulţime de concursuri şi abia aştept să fiu acolo în faţa lor, când va veni vremea. Sunt bucuros că am reuşit să termin cu o medalie. A fost o provocare foarte bună. Am învăţat să fac faţă mai bine stresului şi oboselii. Le mulţumec organizatorilor, am dormit ca un bebeluş după reuniunea de aseară”, a spus Popovici citat de News.ro.
“A fost un public foarte bun, pe care mi-l doresc la fiecare competiţie”, a adăugat el.
Referitor la faptul că pentru el va urma sesiunea de examene la facultate, Popovici a spus: “Trebuie să mă pun cu burta pe carte. Sesiunile o să-mi spună dacă mă descurc sau nu”.
David Popovici a avut şi un mesaj pentru copii: “Faceţi sport, faceţi ce vă place şi încercaţi să vă scrieţi povestea proin sport. Eu asta încerc să fac”.
David Popovici a câştigat, duminică, medalia de bronz în proba de 100 metri liber din cadrul Campioatului European de înot în bazin scurt, la Otopeni.
Aurul continental i-a revenit francezului Maxime Groussei (45.46), iar pe doi s-a clasat italianul Alessandro Miressi (45.51).

Afla mai multe despredavid popovicibronzeuropene
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt