Doi copii răniţi după ce un camion a lovit un stâlp care a căzut peste ei

Doi copii răniţi după ce un camion a lovit un stâlp care a căzut peste ei

Doi fraţi gemeni, în vârstă de 12 ani, au fost răniţi sâmbătă, după ce un camion a lovit un stâlp care a căzut peste ei în timp ce se jucau în curtea unei locuinţe, în localitatea Şişcani din comuna Hoceni, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, în urma accidentului a fost rănit şi şoferul camionului, dar toate cele trei victime sunt conştiente.

"Un camion a lovit un stâlp, iar acesta a căzut peste doi copii. Şoferul şi copiii sunt răniţi, dar conştienţi. Au fost trimise două ambulanţe ale SAJ Vaslui şi o ambulanţă SMURD din substaţia Huşi şi a fost solicitat elicopterul SMURD. Unul dintre copii are fractură deschisă la gamba stângă, pentru el fiind solicitat elicopterul. Al doilea are mai multe contuzii, dar este acum stabil. El a fost preluat de EPA Huşi şi este transportat la Spitalul Municipal "Dimitrie Castroian". Şoferul, un bărbat în vârstă de 29 de ani, are o fractură închisă la nivelul unui braţ şi un traumatism cranio-facial minor prin agresiune, el afirmând că a fost agresat de un martor când a ieşit din maşină. A fost preluat de o ambulanţă şi va fi transportat la Spitalul din Huşi", a informat Daniel Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa> Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt