Educatoare reţinută pentru purtare abuzivă

Educatoare reţinută pentru purtare abuzivă

Caz şocant în judeţul Argeş! O educatoare din Pitesti a fost reţinută pentru purtare abuzivă şi plasată, apoi sub control
judiciar. Femeia de 44 de ani este acuzată că a agresat mai mulţi copii pe care îi avea în grijă. Cei mici au cel mult trei
ani.

Întreaga poveste a ieşit la iveală după ce una dintre mame a povestit pe grupul de WhatsApp cum fetiţa ei a ajuns acasă
de la creşă cu vânătăi. A aflat ulterior că educatoarea ar fi bruscat-o pe copila de trei ani.

Mesajul a stârnit zeci de reacţii şi mai mulţi părinţi au început să se plângă de comportamentul abuziv al educatoarei.
Discuţiile au ajuns şi la şefa creşelor4 din Piteşti, care a cerut deschiderea unei anchete interne.

Iniţial, educatoarea a fost vizată doar de o ancheta instituţiei. Pentru că părinţii fetiţei agresate au făcut, însă, plângere la
poliţie, pe numele educatoarei a fost deschis un dosar penal. Ancgetatorii au obţinut dovezi că femeia i-ar mai lovit pe copii
în cel puţin două rânduri, aşa că au reţinut-o pentru opt ore.

Femeie este educatoare din 2018, iar înainte a lucrat tot în sistem, ca îngrijitoare. În momentul în care a fost luată la întrebări, a negat toate acuzaţiile.

Procurorii au decis ca educatoarea să fie plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. În toată această perioadă, ea nu
are voie să exercite profesia de educator sau alte activităţi care au legătură cu copiii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt