Eveniment unic, la Târgovişte

Eveniment unic, la Târgovişte

„Calea Luminii” este un eveniment unic în ţară, care are loc în fiecare an, în Joia Mare, la Târgovişte. Centrul oraşului
voievozilor a fost luminat cu peste 2000 de lumânări, aprinse de preoţi şi credincioşi. Startul a fost dat de pe treptele
Mitropoliei, iar punctul de atracţie a fost platoul Mihai Viteazul, cu statuia domnitorului. Anul acesta "Calea Luminii"
a ajuns la ediţia cu numărul 23.

Târgovişte gazduieste unul dintre cele mai frumoase evenimente legate de Sărbătorile Pascale- „Calea Luminii” .
Cele 2022 de lumânări au fost aşezate pe un traseu simbol al oraşului, de pe treptele Mitropoliei până la platoul Mihai
Viteazul.

Mii de localnici şi pelerini vin să se bucure de lumina pe care o aprind chiar ei, cu gândul la cei trecuţi în nefiinţă, pe care
zilele acestea îi pomenim.

"Calea Luminii" este un evenimet unic în ţară şi a fost iniţiat de pictorul Mihai Şerbănescu.

"Calea Luminii", evenimentul din Joia Mare are o tradiţie de 23 de ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt