Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, se află la Moscova: „Rusia a salvat din nou poporul nostru!”

Evghenia Guţul, guvernatoarea Găgăuziei, se află la Moscova: „Rusia a salvat din nou poporul nostru!”

Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, şi preşedintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Konstantinov, anunţă că au semnat marţi, la Moscova, un acord privind utilizarea cardurilor ruseşti „Mir” în Găgăuzia. Guvernatoarea autonomiei susţine că acordul îi va permite Găgăuziei să depăşească „blocajul economic impus de Chişinău” şi să aducă fonduri în Găgăuzia pentru finanţarea proiectelor sociale, de infrastructură şi economice, scrie news.ro.

Evghenia Guţul, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, şi Dmitri Konstantinov s-au dus la Moscova „într-o vizită de lucru” la doar o lună după ce ei au mai fost în Rusia, la un forum la Soci, ocazie cu care guvernatoarea s-a întâlnit cu Vladimir Putin şi s-a fotografiat cu el, ceea ce a dat naştere unor dezbateri aprinse la Chişinău. 

Guţul, Konstantinov şi preşedintele băncii ruseşti Promsviazbank, Petr Fradkov, au semnat marţi un acord pentru utilizarea cardurilor „Mir” pe teritoriul Găgăuziei.

„În Moldova, cetăţenii trăiesc în sărăcie extremă. Pentru a îmbunătăţi viaţa locuitorilor din Găgăuzia, am cerut conducerii Promsviazbank să ofere asistenţă umanitară Găgăuziei, adică finanţare suplimentară de la prietenii noştri care vor să ne ajute. Ne dorim ca până la 1 mai pensionarii şi angajaţii de stat ai Găgăuziei să poată obţine ceea ce merită. Şi merită o viaţă mai bună”, a declarat Guţul presei ruse, citată de NewsMaker.

Acordul va oferi fonduri suplimentare pentru angajaţii de stat şi pensionarii din Găgăuzia. În plus, acordul prevede că rudele rezidenţilor din Găgăuzia care locuiesc în Rusia vor primi servicii „speciale” suplimentare, la un tarif separat.

Guţul a precizat că în Găgăuzia sunt aproximativ 20.000 de pensionari şi circa 5.000 de angajaţi ai statului.

„Vom acorda asistenţă în obţinerea cardurilor bancare pentru pensionarii noştri şi angajaţii de stat, toţi cei care au dreptul la indemnizaţiile şi plăţile promise. Acesta este un moment foarte important pentru noi. Rusia a salvat din nou poporul nostru şi şi-a confirmat statutul de prieten şi protector al poporului găgăuz. Specialiştii noştri lucrează deja la problemele tehnice, organizatorice şi juridice ale acestui program. Mai este mult de lucru, dar ştim deja sigur că victoria va fi a noastră!”, a scris ulterior Guţul pe reţelele sociale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt