Fermierii şi transportatorii continuă protestele. Liderii agricultorilor se contrazic: "Nu au făcut altceva decât să ia copy/paste acele revendicări, să şi le asume". Tractoarele blochează mai multe vămi

Fermierii şi transportatorii continuă protestele. Liderii agricultorilor se contrazic: "Nu au făcut altceva decât să ia copy/paste acele revendicări, să şi le asume". Tractoarele blochează mai multe vămi

Fermierii şi transportatorii continuă marţi protestele în mai multe zone din România, în ciuda promisiunilor făcute de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul agriculturii Florin Barbu. Cu o zi înainte, unul dintre liderii fermierilor anunţase că cel mai probabil manifestaţiile vor fi suspendate.

Reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) Marius Micu a anunţat luni seară că „probabil că va fi decisă suspendarea oricărei iniţiative de proteste”, deoarece a fost găsit un acord privind solicitările fermierilor. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”, iar procesul-verbal pe care l-a încheiat cu reprezentanţii fermierilor va fi asumat şi respectat de el, scrie Hotnews.ro.

Şi „Sindicatul Fermierilor Patrioţi”, în contextul discuţiilor pe care le-au avut cu reprezentanţii Guvernului, le-au recomandat fermierilor să oprească protestele.

Printre solicitări se numără acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina, acordarea de credite cu dobândă subvenţionată, plata unui sprijin de 100 de euro per ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina şi actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură.

Totodată, permisul de conducere categoria B este echivalat şi va fi recunoscut pentru categoria tractor (TR). Este introdus şi Creditul Fermierului, un credit cu capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvern, având termen până la finalul lunii februarie.

Marius Micu a adăugat că a fost încheiat un proces-verbal cu ministrul Agriculturii cu privire la aceste solicitări.

În contextul protestelor transportatorilor şi ale fermierilor, pe DN 2, în localitatea Afumaţi, la limita cu oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, traficul rutier se desfăşoară normal pe sensul de mers către Urziceni, iar pe sensul de mers către Capitală este în continuare restricţionată banda nr. 1, din cauza autovehiculelor parcate ale protestatarilor, potrivit Centrului Infotrafic.

Şi în Dolj protestele fermierilor continuă, marţi, pe drumul naţional DN 56 Bucureşti-Craiova, de la bifurcaţia către centura de sud a oraşului, până la cea de pe centura nord, care duce către Fabrica de Avioane. Potrivit Prefecturii Dolj, peste 50 de autovehicule (utilaje agricole, TIR-uri, dar şi autoturisme) erau în deplasare pe DN 56, scrie Agerpres.

În urma unei decizii luate luni de Prefectura Dolj, fermierii şi transportatorii au acces pe drumul european, până la Aeroportul Internaţional Craiova, aşa cum au solicitat, fără a afecta însă traficul şi accesul în acea zonă şi în aeroport.

Nici fermierii şi transportatorii din judeţul Alba nu renunţă la proteste. După ce luni au protestat în Alba Iulia, marţi, protestul cu utilaje are loc la Sebeş, scrie Alba 24.

Traficul prin Vama Siret din judeţul Suceava este afectat, pentru a doua zi consecutiv, de protestelor fermierilor şi transportatorilor.

Zeci de tractoare şi utilaje agricole continuă să ocupe trei din cele patru benzi de circulaţie de pe drumul naţional DN2, pe porţiunea cuprinsă între oraşul Siret şi punctul de trecere a frontierei, astfel încât accesul camioanelor către şi dinspre Ucraina este blocat.

O singură bandă de circulaţie este deschisă maşinilor mici, traficul rutier pe aceasta desfăşurându-se alternativ.

„Vom sta aici cât va fi nevoie, până ce nemulţumirile noastre vor fi auzite şi rezolvate”, a declarat unul dintre protestatari.

Afla mai multe despreprotesteagricultori
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt