Fiu de judecătoare, eliberat: ,,Pierde cei mai frumoşi ani!"

Fiu de judecătoare, eliberat: ,,Pierde cei mai frumoşi ani!"

Motivare halucinantă a unei instanţe din România. Un tânăr care a ucis o femeie, după ce s-a urcat băut la volan, a fost eliberat pe motiv că trece prin cea mai frumoasă perioadă a vieţii. El trebuia să ispăşească patru ani şi jumătate de închisoare, dar a stat în detenţie mai puţin de un an. Mama sa este colegă de breaslă cu cei ce au decis eliberarea tânărului.

Mihai Dafinescu este fiul Elenei Dafinescu, judecătoare la Tribunalul Gorj. La jumătatea anului 2020 s-a urcat beat la volan şi a ucis o femeie, în oraşul Novaci. Sentinţa a fost de patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Primii doi ani i-a petrecut, însă, în arest la domiciliu, din cauza pandemiei. A stat, mai apoi, după gratii, 358 de zile. De curând însă, judecătorii de la Craiova au decis că tânărul a executat perioada obligatorie de două treimi din pedeapsă, timp în care ar fi făcut şi muncă în folosul comunităţii.
Petentul arată că provine dintr-o familie solidă, a absolvit studii superioare, este de profesie inginer silvic. Petentul s-a aflat în arest la domiciliu şi pe durata pandemiei, iar impactul emoţional generat de epidemia de COVID-19 a fost indubitabil mai mare pentru o persoană aflată într-o astfel de situaţie.”, se arată în motivarea instanţei, publicată de PRESShub.
 
Continuarea documentului este şi mai uluitoare. Judecătorii au considerat de cuviinţă să-l elibereze pentru că tânărul ar pierde cei mai frumoşi ani din viaţă. De asemenea, regretă ce a făcut, iar anul petrecut în detenţie a fost suficient ca să-şi înveţe lecţia. ,,Liberarea condiţionată înainte de termen reprezintă o şansă şi, având în vedere şi vârsta acestuia de 28 de ani, de faptul că se vorbeşte despre o persoană fără antecedente penale, de aspectul că petentul a stat în detenţie în perioada cea mai frumoasă a vieţii sale, […] perioada de maximă înflorire, […] iar scenariul unei asemenea vârste nu se mai repetă şi, fără îndoială, şi-ar dori să poată întoarce timpul şi să excludă acea clipă fatidică ce a condus la o dramă care cu siguranţă l-a marcat pentru tot restul existenţei, instanţa apreciază că scopul preventiv, educativ al pedepsei a fost atins până în prezent […].”, se mai arată în motivarea instanţei.
Deşi magistraţii spun că Dafinescu nu a avut probleme cu legea, istoricul său arată altceva. În 2019, tânărul a fost reţinut 24 de ore, acuzat că ar fi violat-o pe fosta sa iubită. Mai mult, înainte de pandemie a primit 33 de sancţiuni de la poliţiştii rutieri.
Decizia instanţei nu este definitivă. Procurorii au contesat hotărârea, iar cazul lui Dafinescu va fi judecat din nou pe 13 septembrie, la Tribunalul Gorj. Astfel, cererea de eliberare condiţionată va fi analizată chiar de colegii mamei condamnatului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt