Fostul preşedinte Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar Central din Bucureşti

Fostul preşedinte Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar Central din Bucureşti

Fostul preşedinte Traian Băsescu este internat la Spitalul Militar Central din Bucureşti, el având o viroză puternică.
Surse apropiate fostului preşedinte au declarat pentru News.ro că Traian Băsescu, în vârstă de 72 de ani, a fost internat în urmă cu câteva zile, simptomele fiind cele ale unei viroze puternice.
Aceleaşi surse afirmă că fostul preşedinte a fost internat la Secţia Clinică Boli Infecţioase.
În prezent, starea lui Traian Băsescu este stabilă.
Traian Băsescu  a mai avut probleme medicale. În martie 2022, la puţin timp după decizia instanţei supreme privind colaborarea sa cu Securitatea, el a fost internat la spital în Bruxelles, speculaţiile la acel moment fiind că ar fi avut probleme cardiace. Ulterior, fostul preşedinte a precizat că a fost vorba despre o pneumonie netratată la timp.
În 2006, el a fost supus unei operaţii de hernie de disc, iar în 2020 a declarat că a fost supus unei intervenţii chirurgicale complexe la nivelul aortei, într-un spital din Paris, fără a preciza însă momentul intervenţiei.
După decizia defintivă referitoare la colaborarea sa cu fosta Securitate şi declaraţiile făcute în contextul mutării sale din vila de protocol de care beneficia în calitate de fost preşedinte şi la care a fost nevoit să renunţe,Traian Băsescu, care este europarlamentar PMP, nu a mai avut apariţii publice.

Afla mai multe desprebasescuspitalizare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt