Găsit carbonizat în depozitul cuprins de flăcări

Găsit carbonizat în depozitul cuprins de flăcări

În Mureş, un bărbat a murit, iar alţi trei au fost grav răniţi într-un incendiu devastator, care a izbucnit la un depozit de carburant şi lemne. Cele patru victime lucrau în depozit în momentul în care a fost cuprins de flăcări. Pompierii au reuşit să stingă focul după câteva ore, dar deocamdată nu au stabilit şi cauzele. Vă avertizez, urmează detalii care vă pot afecta emoţional! 

Incendiul a izbucnit  puţin după ora 5 dimineaţa, la depozitul din comuna Eremitu. Localnicii povestesc că, iniţial, în clădire s-a produs o explozie, iar mai apoi a izbucnit focul. Din cauza carburantului şi a materialului lemnos,  flăcările s-au extins imediat
Când au ajuns la faţa locului, salvatorii şi-au dat seama că în depozit se află şi oameni. 
Bărbatul care a murit avea 61 de ani şi muncea înăuntru împreună cu celelalte trei victime. Medicii de pe ambulanţă i-au preluat pe ceilalţi trei municitori şi i-au transportat la Spitalul din Târgu Mureş. Între timp, pompierii au luptat ore în şir să stingă flăcările.
 
Autorităţile fac în continuare cercetări şi încearcă să stabilească ce a declanşat incendiul. 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt