Germania va trimite Kievului un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar, într-un "moment critic", anunţă Zelenski

Germania va trimite Kievului un sistem de apărare antiaeriană Patriot suplimentar, într-un "moment critic", anunţă Zelenski

Germania va furniza Ucrainei un sistem suplimentar de apărare antiaeriană Patriot şi rachete de apărare antiaeriană de fabricaţie americană într-un "moment critic" al războiului, în timp ce Kievul se străduieşte să-şi apere sistemul energetic de intense bombardamente ruseşti, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters.

La mai bine de doi ani de la invazia sa la scară largă, Rusia a organizat în ultimele săptămâni trei atacuri aeriene masive asupra centralelor şi substaţiilor electrice ucrainene, determinând Kievul să lanseze apeluri disperate pentru furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană de înaltă performanţă.

"Îi sunt recunoscător cancelarului pentru decizia de a furniza încă un sistem Patriot Ucrainei, precum şi rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană existente", a declarat Zelenski după ce a vorbit la telefon cu cancelarul german Olaf Scholz. El a descris conversaţia lor ca fiind "importantă, productivă" şi a spus: "Fac apel la toţi ceilalţi lideri ai statelor partenere să urmeze acest exemplu".

Germania va preda imediat sistemul Patriot şi acesta se va adăuga sistemelor de apărare aeriană care au fost deja livrate şi planificate, a precizat Ministerul Apărării într-o postare pe X.

Un rezumat al guvernului german din 10 aprilie cu privire la transferurile de arme şi echipamente militare către Ucraina includea două sisteme Patriot pe o listă de echipamente de apărare aeriană deja livrate, ceea ce face ca acesta să fie al treilea din partea Germaniei.

Zelenski a declarat săptămâna trecută că Ucraina are nevoie de 25 de sisteme de apărare antiaeriană Patriot fabricate în SUA pentru a acoperi ţara de atacurile ruseşti. În declaraţia sa de sâmbătă, făcută pe Telegram, liderul ucrainean a spus că el şi Scholz au discutat, de asemenea, despre pregătirile pentru o conferinţă de reconstrucţie la Berlin şi un summit de pace în Elveţia în luna iunie.

Afla mai multe desprezelenskigermaniapatriot
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt