Grădină urbană în centrul Timişoarei

Grădină urbană în centrul Timişoarei
foto: facebook/Dominic Fritz

Centrul Timişoarei ar putea deveni o grădină urbană, este planul autorităţilor locale. Va avea zone de promenadă, numeroase fântâni şi un amfiteatru într-un pasaj pietonal, în faţa Operei. Vor dispărea însă locuri de parcare şi benzi de circulaţie.

Noul proiect a împărţit timişorenii în două, cei care sunt de acord cu înfrumuseţarea zonei şi cei care critică modificările. Revoluţionarii trag şi ei un semnal de alarmă şi cer să fie păstrate simbolurile pieţei Victoriei, locul unde în decembrie 89 s-a strigat pentru prima oară în România - libertate!

Aşa arăta centrul Timişoarei în decembrie '89. Puţine s-au schimbat de atunci. Astăzi, Piaţa Victoriei are o zonă pietonală cu mult spaţiu verde şi terase.

Au rămas vechii stâlpi de iluminat, pavajul şi câteva clădiri pe care se mai văd gloanţele trase în timpul Revoluţiei/ Autorităţile locale şi-au propus să schimbe centrul oraşului, astfel că au organizat un concurs pentru solutii de reamenajare.

30 de proiecte au fost depuse şi a câştigat cel care propune o combinaţie de grădină urbană cu un platou de jocuri de apă care ţâşnesc din pavaj. Firma e din Bucureşti şi e condusă de un arhitect din Timişoara. 

Modificările aduc însă surprize pentru şoferi. Revoluţionarii au şi ei mai multe propuneri care să păstreze vie amintirea zilelor din Decembrie '89. Timişorenii care sunt de acord cu schimbările speră  ca proiectul să fie şi pus în practică. 

Odată ce varianta câştigătoare a proiectului va fi votată în Consiliul Local, urmează licitaţia pentru găsirea unui constructor care să realizeze lucrarea. Costul modernizării centrului oraşului s-ar putea ridica la peste 30 de milioane de euro, iar lucrările ar dura cel puţin doi ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt