Grave acuzaţii privind cele 20 de decese de la Secţia ATI. Ministrul Sănătăţii, în control la Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală

Grave acuzaţii privind cele 20 de decese de la Secţia ATI. Ministrul Sănătăţii, în control la Spitalului Sf. Pantelimon din Capitală

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri că va fi făcută o statistică, dacă au existat la Spitalul Pantelimon sau la alte spitale şi acumulări de cazuri, de decese, pe perioade mai scurte de timp. Ministrul s-a aflat vineri la unitatea sanitară, vizată de o anchetă după acuzaţii privind decesul a 20 de pacienţi n urma administrării incorecte a unei substanţe.

Ministrul Sănătăţii a fost întrebat dacă a cerut şi o statistică a numărului de decese în spitalul Pantelimon.

”Totdeauna lucrăm şi cu statistica şi statistica se face pe perioade mai lungi de timp. O să facem şi o statistică, dacă au existat acolo sau la alte spitale şi acumulări de cazuri, de decese, pe perioade mai scurte de timp”, a precizat ministrul.

”Eu, fără să fiu specialist în Terapie Intensivă, pot să vă spun că şi în pandemie şi în cazul sezoanelor de viroze respiratorii există anumite săptămâni când, la nivel naţional, se înregistrează un număr mai mare de decese, dar o să vedem la ce spital şi eventual, comparativ cu alte spitale de urgenţă, pentru că trebuie să compari acelaşi tip de spital”, a mai spus Rafila.

Ministrul a menţionat că nu poţi să compari un spital care nu este de urgenţă şi cu monospecialitate cu un spital de urgenţă şi ca număr de pacienţi,

”Trebuie să facem comparaţii care să fie sustenabile”, a precizat el. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că, vineri dimineaţă, Corpul de Control al ministrului Sănătăţii va fi la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”, unde 20 de pacienţi şi-ar fi pierdut viaţa în urma administrării incorecte a unei substanţe. El a precizat că echipa de control de la Ministerul Sănătăţii va fi însoţită de un reprezentant al Colegiului Medicilor. De asemenea, Rafila a menţionat că şi managerul unităţii medicale a dispus o anchetă în acest caz.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Sf. Pantelimon” Bucureşti, după ce un asistent medical a sesizat că 20 de pacienţi ar fi murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. 

Conducerea Spitalului ”Sfântul Pantelimon” din Capitală a deschis o anchetă internă după acuzaţiile că 20 de pacienţi internaţi la Terapie Intensivă au murit, în decurs de patru zile, din cauză că unii dintre medici ar fi dispus scăderea dozei de noradrenalină administrată celor care nevoie de acest medicament.

 

 

Afla mai multe desprerafilaministrul sanatatii
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt