Haosul de pe Podul Grant s-ar putea prelungi

Haosul de pe Podul Grant s-ar putea prelungi

Lucrările la şantierul care a creat haos în Capitală s-ar putea prelungi, la fel şi coşmarul multor bucureşteni. Este vorba despre Podul Grant, care a intrat în renovare în urmă cu doar două săptămâni, iar, de atunci, constructorii au descoperit deja mai multe nereguli grave. Pentru a vedea în ce stadiu sunt şi pentru a-i linişti pe oamenii nemulţumiţi de felul cum se circulă, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a mers în inspecţie. 
Primarul Nicuşor Dan a luat-o la pas pe Podul Grant  şi a verificat lucrările de pe pod, la zona carosabilă, care ar trebui să fie gata până în luna martie. Reparaţiile la structurile cu probleme vor lua mai mult timp decât s-a estimat, dar nu vor afecta circulaţia, dă asigurări edilul Capitalei. 
Nici hidroizolaţia nu a ţinut atât de bine, motiv pentru care apa s-a infiltrat şi a afectat structura podului. Şi nu este exclus să apară şi alte probleme.
Cum guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă pentru a bloca cheltuielile primăriilor, lucrările din lunile noiembrie şi decembrie de la Podul Grant se vor face, dar pe datorie.
În Capitală sunt aproximativ 40 de poduri şi pasaje, iar primăria a expertizat până acum 30. Dintre acestea, trei au nevoie de lucrări urgente: Obor, Lujerului şi Podul Băneasa, care s-ar putea transforma în şantiere anul viitor. 

Afla mai multe desprepodul grantlucraritrafic
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt