Igienizarea, o problemă în spital

Igienizarea, o problemă în spital

La Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, şobolanii se plimbă prin saloanele cu pacienţi. Cel puţin aşa se vede pe imaginile primite, astăzi, de presă de la biroul lui Nelu Tătaru, fostul ministru al sănătăţii. Conducerea spitalului spune că nu există, însă, nici o plângere în acest sens, dar acum se face o anchetă internă.

Şefa secţiei unde a fost filmat şobolanul umblând prin salon susţine că a solicitat în nenumărate rânduri să fie făcută igienizarea, dar acest lucru nu s-ar fi întâmplat. Conducerea spitalului o contrazice.

Direcţia de sănătate publică din Iaşi a intrat pe fir imediat după ce au fost făcute publice imaginile.

Acolo trebuie deratizat, igienizat şi luate toate măsurile, susţine şeful DSP Iaşi.

DSP Iaşi va face propria anchetă pentru a vedea cum a fost posibil să existe şobolani într-un salon unde sunt internaţi pacienţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt