Impact între coloşi, pe şosea

Impact între coloşi, pe şosea

Accident grav pe Drumul Naţional 72, la ieşirea dinspre Târgovişte spre Găeşti. Două TIR-uri şi un autoturism au
intrat în coliziune şi o persoană a rămas încarcerată în urma impactului. Este vorba despre unul dintre şoferi de TIR. Ceilalţi doi au reuşit să iasă singuri din maşini până la venirea salvatorilor, însă toţi trei au ajuns la spital. Din cauza accidentului, traficul a fost dat peste cap şi s-au format cozi kilometrice.

Accidentul a avut loc pe DN 72, în dreptul localităţii dâmboviţene Viişoara. Soferul unuia dintre camioane ar fi
pătruns inexplicabil pe contrasens si ar fi lovit violent remorca celuilalt TIR, care circula regulamentar spre Targoviste. Cel lovit a reusit sa traga de volan, dar cu toate astea impactul a fost devastator. Martorii spun, însă, că de vină pentru accident ar fi şoferul autoturismului implicat şi el în CARAMBOL.

În urma impactului, şoferul TIR-ului care a intrat pe contrasens a rămas încarcerat, dar salvatorii au reusit sa-l
extraga. Era ranit grav la membrele inferioare. Pompierii l-au predat imediat echipajelor de la Ambulanta care l-au transportat la spitalul judeţean de urgenţă din Targoviste. Toate cele trei victime au suferit răni şi au ajuns pe mâna medicilor.

A fost şi pericol de explozie, deoarece unul dintre tiruri era încărcat cu 19 tone de substanţă extrem de inflamabilă.

Politistii au deschis un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa si fac cercetari pentru a stabili cum s-a
petrecut accidentul. Din cauza incidentului rutier taficul a fost dat peste cap. În zonă s-au format cozi cozi de cativa kilometri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt