Incendiu la un depozit de materiale de construcţii

Incendiu la un depozit de materiale de construcţii
foto: arhivă

O explozie puternică a alarmat locuitorii din Livezeni, judeţul Mureş. Un magazin cu materiale de construcţii a luat foc şi un bărbat de 89 de ani a fost rănit. Acesta a fost dus de urgenţă la Spitalul din Târgu Mure cu arsuri pe 60% din corp. El se afla în magazin atunci când explozia a avut loc. Atenţie, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.
Sâmbătă seara, puţin după ora 9, locuitorii din Livezeni au auzit o explozie puternică. Oamenii au ieşit în stradă, în faţa unui magazin de materiale de construcţii, şi au sunat imediat la 112 când au văzut că flăcările uriaşe nu pot fi stăvilite. Cel mai grav este că în jurul magazinului erau case locuite.
Imaginile surprinse din dronă arată anvergura incendiului. Acoperişul clădirii a luat foc şi flăcările s-au extins şi la alte imobile. Cu atât mai grav, în clădire era şi un bărbat, în vârstă de 90 de ani, pe care salvatorii l-au scos cu greu din flăcări.
Bătrânul în vârstă a rămas captiv în interiorul magazinului în bătaia flăcărilor. Pompierii au reuşit să intre într-un final în clădire şi să-l salveze, însă bărbatul este într-o stare gravă de sănătate. 
Sursa exploziei nu a fost descoperită, însă pompierii au găsit la faţa locului 12 butelii. Din una se scurgea gaz şi se vedea că a fost afectată de explozie.
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt