Incendiu puternic în Parcul Industrial din Cluj

Incendiu puternic în Parcul Industrial din Cluj

Un incendiu extrem de mare a mistuit o hală a parcului industrial Tetarom din Cluj. Odată cu ea s-au făcut scrum şi 15 maşini de colecţie şi o linie de producţie de mobilă. Autoturismele, din care n-a mai rămas nimic, aparţineau unui cunoscut om de afaceri. Numai pentru maşini paguba a fost calculată la peste două milioane de euro.

Doar atât a mai rămas din hala cuprinsă de flăcări. Întreaga noapte pompierii s-au chinuit să stingă incendiul care a mistuit mai bine de jumătate din imobil. Abia spre dimineaţă, autorităţile au reuşit să stabilească şi pagubele.

15 maşini de colecţie au ars odată cu hala. Acestea aparţineau omului de afaceri Cosmin Pavel, proprietarul unei firme care se ocupă de distribuţia de hârtie şi cartoane tipografice. Autoturismele de epoca valorau nu mai puţin de două milioane de euro. Apropiaţii omului de afaceri au mers şi ei la faţa locului.

Incendiul a fost atât de violent încât pompierii clujeni au avut nevoie de întăriri şi au apelat la colegii lor din judeţele Alba şi Sălaj.

Pompierii spun că, cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit. Autorităţile au deschis o anchetă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt