Incendiu puternic la un mall din Cluj. Clienţii au fost evacuaţi şi nu sunt victime

Incendiu puternic la un mall din Cluj. Clienţii au fost evacuaţi şi nu sunt victime

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, în curtea exterioară a unui complex comercial din Cluj, acesta fiind stins de pompieri, după ce au fost dispuse măsuri preventive de evacuare a clienţilor.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente cu trei autospeciale de stins incendii pentru a lichida flăcările care au cuprins mai multe materiale depozitate în curtea interioară (unde se preia marfa) a unui complex comercial de pe strada Alexandru Vaida Voievod”, a transmis ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, până în prezent nu au fost persoane care să solicite consult medical.
Totuşi, clienţii din cadrul spaţiului comercial, unde funcţionează un supermarket, au fost evacuaţi ca măsură de siguranţă.
Forţele de intervenţie au mai fost suplimentate cu încă o autospecială de stingere a incendiilor din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca.
Potrivit ISU Cluj, flăcările au fost localizate, nu mai există pericol de extindere şi se lucrează pentru stingerea focarelor ascunse.
”În seara zilei de sâmbătă, 9 decembrie 2023, un incendiu a izbucnit la depozitul de marfă al hipermarketului, situat în exterior, în partea din spate a centrului comercial, inaccesibilă publicului larg. Echipajele de pompieri au intervenit prompt la faţa locului pentru izolarea incendiului şi lichidarea acestuia.
Nicio persoană nu a fost rănită, iar activitatea mall-ului, pe parcursul incidentului, s-a desfăşurat normal, hipermarketul fiind evacuat. Implementăm măsurile recomandate de autorităţile abilitate, urmând ca duminică dimineaţă activitatea mall-ului să se reia conform programului obişnuit cu clienţii”, au transmis reprezentanţii Iulius Mall Cluj.
 

Afla mai multe despreincendiuiulius mallcluj
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt