Incendiul din parcarea subterană a unui bloc din Constanţa - A început ridicarea maşinilor distruse de flăcări. Echipe ale RAJA acţionează pentru refacerea instalaţiei de apă

Incendiul din parcarea subterană a unui bloc din Constanţa - A început ridicarea maşinilor distruse de flăcări. Echipe ale RAJA acţionează pentru refacerea instalaţiei de apă

Primăria Constanţa a anunţat că a început ridicarea maşinilor distruse de flăcări în urma incendiului izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la un bloc din municipiu. De asemenea, echipe ale Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) şi ale ENEL au început procedurile pentru refacerea instalaţiei de apă. 

Primăria Constanţa a transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că se lucrează la ansamblul de locuinţe distrus de incendiu.

„Echipele RAJA, Enel, Confort Urban, ale firmei de salubrizare, ale Poliţiei Locale  acţionează împreună  pentru ca urmările încendiului devastator sa fie diminuate cât mai repede. Cei de la Regia de Apă acţionează pentru refacerea instalaţiei de apă. Sunt susţinuţi în acest demers de echipele ENEL care ii ajută să pornească hidrofoarele şi pompele de apă, astfel încât cele două scări ale blocului, cele afectate mai puţin de incendiu, sa poată beneficia de apă potabilă. Astăzi, echipele Confort Urban au început să ridice epavele maşinilor distruse de flăcări. În urma lor, intervin echipele de curăţenie”, a transmis Primăria Constanţa.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt