Iohannis: România, un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre si pe Flancul Estic

Iohannis: România, un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre si pe Flancul Estic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat într-un mesaj transmis duminică, cu ocazia Zilei NATO în România şi aniversării a 75 de ani de la înfiinţarea NATO, că România se identifică deplin cu valorile democratice ale NATO şi acţionează cu responsabilitate şi hotărâre la nivel aliat, ca un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic.

"Celebrăm, astăzi, 75 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, fundamentată pe valorile democraţiei, ale libertăţii individuale şi ale statului de drept. Pe baza legăturii transatlantice puternice şi a solidarităţii de neclintit a statelor membre, NATO s-a adaptat continuu, în toţi aceşti ani, la modificările şi provocările multiple din mediul de securitate internaţional, sporindu-şi relevanţa strategică şi asigurând în permanenţă securitatea în zona euroatlantică", a menţionat şeful statului.

Potrivit acestuia, "astăzi, când aniversăm 75 de ani de la înfiinţarea NATO, războiul s-a întors în Europa din cauza agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei, iar provocările actuale de securitate sunt dintre cele mai diverse şi complexe, de la cele convenţionale, la cele hibride, cibernetice şi până la cele neconvenţionale".

"Cu atât mai mult, în acest context de securitate dificil, NATO rămâne unită, puternică şi se adaptează conceptual, structural, instituţional şi operaţional pentru a-şi menţine superioritatea militară cu rol de descurajare faţă de orice potenţial adversar. În ultimii 10 ani, postura NATO de descurajare şi apărare a fost întărită semnificativ, în special pe Flancul Estic, iar acest proces va continua, având la bază prevederile Conceptului Strategic al NATO adoptat la Madrid în 2022, care consacră descurajarea şi apărarea ca primă sarcină fundamentală a Alianţei Nord-Atlantice.

Articolul 5 al Tratatului de la Washington este astăzi mai relevant ca oricând, iar angajamentul faţă de apărarea colectivă ne oferă fiecăruia dintre cei 32 de Aliaţi, deopotrivă, garanţia unor societăţi democratice, în pace şi siguranţă", a punctat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că România se identifică deplin cu valorile democratice ale NATO şi acţionează cu responsabilitate şi hotărâre la nivel aliat, ca un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic.

"Rămânem ferm angajaţi, ca Aliaţi, să ne consolidăm propriile capacităţi de apărare şi să contribuim echitabil la partajarea responsabilităţilor la nivelul NATO. (...) Vom continua să ne respectăm angajamentele şi să ne implicăm activ în procesul de adaptare a NATO la evoluţiile mediului de securitate, atât pe dimensiunea politică, cât şi pe cea militară a Alianţei Nord-Atlantice. Alături de partenerii din Europa şi Asia-Pacific, vom continua să întărim NATO, astfel încât să rămână cea mai solidă alianţă politico-militară din istorie.

Împreună suntem mai puternici, împreună suntem NATO! La mulţi ani, NATO! La mulţi ani, România!", a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

 

Afla mai multe despreiohannisnatorusiaucraina
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt