Ionuţ Stroe, după şedinţa liberalilor: Mandatul echipei de negociere este acelaşi, de stabilire a calendarului electoral. Nimeni nu poate obliga PNL să accepte sau să susţină candidaturi din afară

Ionuţ Stroe, după şedinţa liberalilor: Mandatul echipei de negociere este acelaşi, de stabilire a calendarului electoral. Nimeni nu poate obliga PNL să accepte sau să susţină candidaturi din afară

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că mandatul de negociere al echipei liberale pentru discuţiile care vor continua în cadrul coaliţiei rămâne neschimbat, acest mandat referindu-se ”strict la un calendar de alegeri şi la posibilitatea de organiza sau nu împreună aceste alegeri”. ”Nu trebuie să oferim noi ceva, cum, la fel, nimeni nu poate obliga Partidul Naţional Liberal să accepte sau să susţină candidaturi în afara PNL”, susţine Ionuţ Stroe.
”Consiliul Naţional de duminică ar fi trebuit să valideze o propunere din partea conducerii PNL în legătură cu calendarul de alegeri din acest an. Întrucât nu există, deocamdată, o decizie în cadrul coaliţiei, s-a reprogramat sau s-a amânat organizarea acestui Consiliu Naţional la o dată ulterioară. Acela va fi momentul în care vom convoca Consiliul Naţional, când vom avea o concluzie în cadrul coaliţiei fie pentru organizarea mai multor alegeri simultan, fie după un calendar care, practic, respectă termenele actuale”, a declarat Ionuţ Stroe, marţi seară, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.
El a afirmat, răspunzând unor întrebări, că în forul de conducere al PNL nu s-a mai discutat despre negocierile cu PSD, precizând că termenii mandatului echipei PNL care participă la discuţiile din cadrul coaliţiei nu s-au schimbat. 
”Mandatul echipei de negociere este acelaşi, practic, am mandatat reprezentanţii PNL pentru stabilirea calendarului electoral. Punct, nu mai mult. Nu trebuie să oferim noi ceva, cum, la fel, nimeni nu poate obliga Partidul Naţional Liberal să accepte sau să susţină candidaturi în afara PNL. Mandatul cu care s-a pornit de aici a fost acela care se referă strict la un calendar de alegeri şi la posibilitatea de organiza sau nu împreună aceste alegeri. Se referă strict la calendarul de alegeri”, a adăugat Stroe. 
El a precizat că mandatul echipei de negociere a PNL nu face referire la alianţe. 
Conform acestuia, ”singura certitudine este data alegerilor europarlamentare”, iar datele celorlalte alegeri trebuie stabilite.
”Din punctul nostru de vedere, este oarecum târziu. Eu nu cred că ne putem permite să ajungem în ceasul al doisprezecelea cu această decizie, indiferent că sunt sau nu comasate, alegerile trebuiesc fixate. Preşedintele PNL s-a exprimat în sensul că vineri ar trebui să fie ziua limită în care să stabilim acest lucru, foarte probabil ca weekendul să fie perioada în care se va şi concluziona. Echipa de negociere nu ne-a oferit detalii în legătură cu modul în care au evoluat discuţiile în cadrul coaliţiei, în schimb ne-au asigurat că ele continuă”, a mai spus Ionuţ Stroe.

Afla mai multe despreionuţ stroepnlcomasare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt