Israelul ”începe un război lung şi dificil”, afirmă premierul israelian, Benjamin Netanyahu

Israelul ”începe un război lung şi dificil”, afirmă premierul israelian, Benjamin Netanyahu
foto: X

Cabinetul politic şi de securitate al Israelului s-a reunit, sâmbătă seară, pentru a stabili răspunsul ţării la atacurile surpriză ale Hamas, relatează CNN.

Cabinetul a luat ”o serie de decizii operative cu scopul de a provoca distrugerea capacităţilor militare şi guvernamentale ale Hamas şi ale Autorităţii Palestiniene”, potrivit unei declaraţii transmise de Biroul premierului din Israel.

 

”Începem un război lung şi dificil. Războiul ne-a fost impus de un atac sângeros al Hamas”, a afirmat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

”Prima fază se termină în aceste ore cu distrugerea majorităţii forţelor inamice care au intrat pe teritoriul nostru. În acelaşi timp, am început formaţia ofensivă şi ea va continua fără rezerve şi fără pauză până când obiectivele sunt atinse”, a spus Netanyahu.

Israelul are ca scop să ”nege abilitatea şi dorinţa (Hamas) de a ameninţa şi a face rău cetăţenilor Israelului pentru mulţi ani de acum înainte”, se arată în declaraţie.

 

”Vom restabili securitatea pentru cetăţenii Israelului şi vom câştiga”, a adăugat Netanyahu. ”Printre deciziile luate de cabinet se numără oprirea furnizării de electricitate, combustibil şi mărfuri”.

 

Afla mai multe despreisraelpalestinahamasrazboi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt