Mihai Tudose şi Rareş Bogdan vor deschide lista alianţei PSD-PNL pentru europarlamentare. Ramona Chiriac şi-a retras candidatura.

Mihai Tudose şi Rareş Bogdan vor deschide lista alianţei PSD-PNL pentru europarlamentare. Ramona Chiriac şi-a retras candidatura.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că Mihai Tudose, Gabriela Firea şi Claudiu Manda deschid lista PSD pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie.
Lista aprobată joi de Consiliul Politic Naţional al PSD e formată din:
 
  • Mihai Tudose,
  • Gabriela Firea,
  • Claudiu Manda,
  • Victor Negrescu,
  • Vasile Dîncu,
  • Gheorghe Cârciu,
  • Dragoş Benea,
  • Dan Nica,
  • Ştefan Moşoiu,
  • Roxana Mînzatu,
  • Andi Cristea
Lista social-democraţilor pentru europarlamentare va fi una comună cu PNL.
 
De cealaltă parte, preşedintele PNL Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că partidul a aprobat în şedinţa Biroului Politic Naţional lista cu liberalii care vor candidat pentru alegerile europarlamentare. 
 
Pe listă se găsesc:
 
  • Rareş Bogdan
  • Adina Vălean
  • Daniel Buda
  • Siegfried Mureşan
  • Mircea Hava
  • Gheorghe Falcă
  • Virgil Popescu
  • Alexandru Muraru
  • Mara Mareş. 
Ciucă a mai spus că a fost validat şi candidatul comun pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, candidaţii pentru primăriile Sectorului 1 şi 6 şi cei 21 de candidaţi ai PNL pentru funcţia de preşedinte de Consiliul Judeţean şi alţi 21 pentru municipii reşedinţă de judeţ. 
 
Un Consiliu Naţional al PNL va avea loc pe 24 martie pentru a valida alianţa electorală cu PSD şi fdefinitivarea fuziunii cu ALDE.
 
Ciolacu: Ramona Chiriac a făcut public faptul că nu mai doreşte să candideze. Mihai Tudose este o opţiune de deschidere a listei la europarlamentare
Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu Ramona Chiriac, iar ea „a făcut public faptul că nu mai doreşte să candideze şi cred că este suficient”. Liderul PSD a adăugat că este vorba de o problemă personală a Ramonei Chiriac şi nu are el dreptul să vorbească despre acest subiect. Premierul a mai spus că cele două partide coaliţie au destui oameni competenţi care să deschidă lista la alegerile europarlamentare şi a precizat că urmează să aibă o discuţie pe această temă cu liderul PNL Nicolae Ciucă.
„Doamna Ramona Chiriac, preşedinta Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, s-a suspendat după ce au fost discuţiile că va candida pe lista comună . a anunţat public de ce anume s-a retras. Nu pot comenta eu o decizie luată de doamna Ramona Chiriac. Am avut o discuţie cu doamna Chiriac. Dânsa a făcut public faptul că nu mai doreşte să candideze şi cred că este suficient. E o problemă a dânsei personală şi eu nu am dreptul să vorbesc”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi, după şedinţa conducerii PSD de la Palatul Parlamentului, întrebat de ce s-a retras Ramona Chiriac şi ce i-a transmis.
Nicolae Ciucă anunţă că PNL analizează posibilitatea de a avea liste comune cu PSD pentru localele din oraşele Timişoara, Braşov şi Bacău
 
Liderul PNL Nicolae Ciucă a anunţat, joi, că varianta listelor comune PNL-PSD pentru alegerile locale din municipiile Timişoara, Braşov şi Bacău este analizată, iar şi o decizie va fi luată doar pe baza argumentelor electorale şi nu „pe intuiţia cuiva anume”.
 
„În acest moment, şi nu am făcut niciun secret, aşa cum la municipiul Bucureşti şi la sectoare am găsit formula de a candida pe liste comune, ne propunem aceeaşi abordare în municipiile reşedinţă de judeţ acolo unde nu sunt primari PNL sau PSD. Aici discutăm de municipiile Timişoara, Braşov şi Bacău, motiv pentru care am discutat cu preşedintele filialei Timiş”, a afirmat Nicolae Ciucă, la finalul Biroului Politic Naţional al PNL.
 
Marcel Ciolacu anunţă că Titus Corlăţean s-a retras de pe lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare 
 
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că senatorul Titus Corlăţean s-a retras de pe lista candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare, iar în locul acestuia a fost propus deputatul PSD de Ialomiţa Ştefan Muşoiu.
 
„Este o decizie a domniei sale. Lista e compusă din propuneri din fiecare regiune de dezvoltare. Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, mai multe judeţe l-au propus pe domnul Titus Corlăţean. Dânsul nu a dorit să meargă mai departe. Judeţele respective, preşedinţii veniţi la Consiliul Naţional s-au strâns şi au venit cu altă propunere. L-au propus pe domnul Ştefan Muşoiu, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene (deputat de Ialomiţa, n.r.)”, a explicat Marcel Ciolacu, după şedinţa de joi a Consiliul Politic Naţional al PSD de la Palatul Parlamentului.
 
Ciolacu: Astăzi PSD a validat peste 95% dintre candidaţii la consiliile judeţene şi primarii de municipii reşedinţă de judeţ
 
Liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a anunţat că, în şedinţa de joi a Consiliului Politic Naţional al PSD, au fost validaţi peste 95% dintre candidaţii la consilii judeţene şi primării de municipii reşedinţă de judeţ.
 
„Astăzi am validat peste 95% dintre candidaţii la consiliile judeţene şi primarii de municipii reşedinţă de judeţ, acesta fiind atributul Consiliului Politic Naţional. Am validat primii de pe lista de europarlamentare, de pe lista comună în alianţa electorală cu PNL şi urmând săptămâna viitoare diferenţa de candidaţi, după ce mai primim anumite sondaje de opinie şi o să vină şi nişte discuţii în interiorul coaliţiei dacă vom mai avea candidaţi comuni în alte judeţe, vom definitiva lista şi o să o anunţăm presei”, a explicat Marcel Ciolacu, la finalul şedinţei conducerii PSD, joi la Palatul Parlamentului.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt