Mii de credincioşi la Mănăstirea Nicula

Mii de credincioşi la Mănăstirea Nicula
foto: doxologia.ro

Mii de credincioşi, care vor participa la pelerinajul de Sfânta Maria, au umplut, încă de azi-noapte, dealul mănăstirii Nicula din judeţul Cluj. Sunt oameni veniţi din toate colţurile ţării care aşteaptă ca icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului să fie scoasă şi anul acesta din biserică.

Mulţi dintre credincioşi au dormit sub cerul liber, însă, pentru ei nu este o problemă. Au venit din toate colţurile ţării să se roage în tihnă. Oamenii spun, la că, la mănăstirea Nicula din judeţul Cluj, Sărbătoarea de Sfânta Maria este şi mai frumoasă. Sunt atât de emoţionaţi. Credincioşii se roagă pentru cei dragi, pentru ei şi pentru pace. 

Se spune că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la mănăstirea Nicula din Cluj, a lăcrimat în anul 1699, timp de 26 de zile. De atunci, an de an, oamenii vin în acest loc special. Potrivit tradiţiei, credincioşii care ajung la mănăstire pentru sărbătoarea Sfintei Maria trebuie să înconjoare în genunchi vechea biserică. De la mic la mare, cu toţii respectă cu sfinţenie obiceiul. 

La noapte, icoana făcătoare de minuni va fi scoasă din biserică, iar după înconjurarea bisericii aceasta va fi amplasată pe altarul de vară. 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt