Mii de tentative de fraudă pe reţelele sociale

Mii de tentative de fraudă pe reţelele sociale

Românii sunt ademeniţi cu câştiguri consistente prin reclame sponsorizate pe reţelele sociale. De obicei se folosesc numele unor companii sau a unor persoane publice cunoscute şi se promit câştiguri de până la 10.000 de lei pentru o investiţie de zece ori mai mică. Specialiştii şi autorităţile le atrag atenţia oamenilor că inclusiv accesarea acestor reclame îi vulnerabilizează în faţa fraudelor. 

Doar în luna octombrie, pe reţeaua de socializare Facebook, au apărut aproximativ 2.500 de reclame care au conţinut cuvântul Hidroelectrica. Cele mai multe dintre acestea promiteau câştiguri consistente pentru o investiţie modică.
Am făcut un experiment şi am apăsat pe una dintre aceste reclame. Firma nu apare autorizată pe site-ul ASF şi nici nu este înregistrată în România. Am fost redirecţionaţi pe o pagină cu o adresă cel puţin dubioasă în care ni s-a cerut să completăm datele personale.
Foarte important, specialiştii recomandă să nu faceţi pasul, mai ales de pe un dispozitiv pe care îl utilizaţi frecvent. Noi am făcut-o de pe un dispozitiv securizat şi la doar 3 minute după introducerea datelor am fost contactaţi de pe un număr din Germania. Ne-am prefăcut că nu ştim limba engleză.
 
În mai puţin de un minut am fost contactaţi de un număr de fix, din judeţul Mureş. Am întrebat cum funcţionează şi în ce investim mai exact. Specialiştii spun că este unul dintre primele lucruri care ar trebui să ne pună pe gânduri.După ce aşa numitul broker a crezut că ne-a câştigat încrederea, a încercat să obţină o sumă mai mare de bani de la noi, investitorii.
 
Înainte de a face orice fel de investiţie în piaţa de capital, românii trebuie să verifice compania pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară, unde apar toate firmele autorizate.
 
De la începutul lunii, autoritatea a început o campanie de educaţie financiară într-o încercare timidă de îi proteja pe oameni de astfel de fraude.
 
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt