Ministrul Muncii şi-a dat demisia

Ministrul Muncii şi-a dat demisia
foto: INQUAM PHOTO / Octav Ganea

Avem prima demisie la vârf în cazul căminelor groazei! Marius Budăi a renunţat la funcţia de ministru al Muncii. "`Este reacţia firească a unui decident politic", a reacţionat premierul Marcel Ciolacu.  Mai multe instituţii subordonate ministerului Muncii sunt implicate în scandal şi ar fi închis ochii la ororile prin care treceau bătrânii. În al 12-lea ceas, continuă controalele guvernului la căminele din toată ţară. Proprietarul unui azil ilegal din Constanţa şi Eforie Nord a vrut să îşi dea foc pentru că autoritatile i-au închis afacerea. Iar în Ilfov şi DNA a intrat pe fir. 

La mai bine de o săptămână după ce au început anchetele, ministrul Muncii a renunţat la postul pe care îl ocupa. Demisia lui Marius Budăi vine în ziua în care DNA a făcut percheziţii la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov. Instituţia aflată în subordinea ministerului Muncii ar fi trebuit să verifice situaţiile din azile. Stenogramele DIICOT arată însă altceva. Potrivit procurorilor, angajaţii agenţiei îl anunţau pe Ştefan Godei, patronul centrelor din Voluntari, când urmau controalele şi îl învăţau ce să facă pentru a nu pierde licenţele.

Potrivit Centrului de Resurse Juridice ,ministrul Muncii ştia de faptele grave din azilele din Ilfov. Membrii ONG-ul ar fi făcut patru sesizări, prima în noiembrie anul trecut. Ulterior, Marius Budăi nu le-ar mai permis să facă vizite inopinate, pe motiv că nu ar fi blurat imaginea unor beneficiari de la Centrul Sfântul Gabriel. Căminul groazei deţinut de Godei. 

Interceptările procurorilor DIICOT arată cum acesta discuta cu un complice despre desfiinţarea ONG-ului. Numele lui Ştefan Godei, reţinut acum, duce şi către ministrul Familei. Din 4 ianuarie 2021 şi până pe 1 februarie anul acesta, el a fost angajat ca şofer la cabinetul de senator al Gabrielei Firea. Godei a lucrat şi ca şofer la Primăria Capitalei, unde a fost angajat la o săptămână după ce Firea a devenit primar. 

Gabriela Firea insistă că nu îl cunoaşte. ,,La Primăria Capitalei, bărbatul din acest dosar nu a fost şoferul meu, ci a lucrat ca şofer la Administrativ şi pentru alte persoane. Nici la Senat nu a fost şoferul meu, ci a deservit o perioadă colegii de la cabinetul senatorial", a declarat Gabriela Firea.

Între timp continuă controalele guvernului. Până acum au fost verificate peste 1000 de centre pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi. 13 au fost închise din cauza neregulilor. Unul dintre acestea este Centrul de Bâtrâni din  comuna Vîrteşcoiu, Vrancea. Culmea, azilul care nu avea autorizaţie este patronat de Crucea Roşie. Bătrânii erau cazaţi şi câte şase în camere foarte mici. Azilul funcţiona ilegal de mai bine de 16 ani. 
34 de bătrâni din centru au fost duşi cu ambulanţele la spitalul judeţean Focşani. După investigaţiile medicale vor fi relocaţi.
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt