Nicuşor Dan: Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Protestatarii ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei

Nicuşor Dan: Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Protestatarii ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, marţi, că a respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor, pe motiv că nu este ”rezonabilă”. Aceştia ar fi vrut să ocupe, de vineri până luni, cu 15.000 de vehicule, Piaţa Victoriei, ceea ce ar fi dus la paralizarea transportului în Capitală.
”Am respins solicitarea de protest a transportatorilor şi a fermierilor pentru că nu este rezonabilă. Aceştia au solicitat explicit ocuparea integrală de vineri până luni a Pieţei Victoriei şi a străzilor adiacente, pentru 15.000 de maşini si utilaje”, a scris, marţi, pe Facebook, primarul general al Capitalei.
Acesta apreciază că, în contextul protestului, întregul transport ar fi fost blocat în Bucureşti.
”Cel mai mare protest autorizat cu maşini a avut loc în 2017. Cele 3.800 de autoturisme au fost dispuse atunci în Piaţa Victoriei şi de-a lungul Bulevardului Kiseleff, dar fără blocarea circulaţiei”, a precizat primarul general.
Acesta este de părere că ”dreptul la protest este consfinţit de lege, însă fără perturbarea funcţionării normale a drumurilor publice sau a transportului în comun”.
”Vom aproba orice solicitare de protest care respectă legea, aşa cum am făcut şi până acum”, a adăugat primarul.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt