Nou val de caniculă în toată ţara

Nou val de caniculă în toată ţara

Toată ţara este sub cod galben de caniculă, cu cel puţin 35 de grade la umbră. Opt judeţe, printre care şi Capitala, sunt sub cod portocaliu de temperaturi extreme. Sute de oameni au cerut ajutorul medicilor de la ambulanţă după ce li s-a făcut rău pe stradă, nevoiţi să iasă din case la orele amiezii.  Meteorologii spun că nu scăpăm de căldură până la finalul săptămânii. 

Operatorii au lucrat la foc continuu. Până la ora 12:00 au fost peste 450 de apeluri la ambulanţă. Unii oameni au căzut pe stradă din cauza căldurii sufocante. Cu temperaturi de 39 de grade la umbră este aproape imposibil să poţi munci.  Însă, sunt oameni nevoiţi să facă acest lucru. Şi călătoria cu tramvaiele care nu au aer condiţionat sunt o corvoadă. 

Medicii recomandă în zilele caniculare să evităm, pe cât posibil, să ieşim din case între orele 11.00 şi 18.00. Dacă trebuie să o facem, să ne îmbrăcăm în haine cât mai deschise la culoare, să avem pălării şi ochelari de soare şi să ne hidratăm. 
Valul de caniculă nu a lovit doar România.  O aşa numită "furtună de caniculă" va lovi nordul şi centrul Italiei pentru cinci zile. Sunt aşteptate temperaturi de peste 40 de grade la umbră. Şi Grecia este afectată. Este alertă de incendii în apropierea capitalei elene din cauza temperaturilor ridicate. 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt