Noul Cod Silvic a trecut de Guvern: Drumurile forestiere vor fi supravegheate video şi se introduc sancţiuni penale. Plimbarea pe jos sau cu bicicleta, permisă în orice pădure

Noul Cod Silvic a trecut de Guvern: Drumurile forestiere vor fi supravegheate video şi se introduc sancţiuni penale. Plimbarea pe jos sau cu bicicleta, permisă în orice pădure

Guvernul a aprobat joi proiectul de lege privind noul Cod silvic, care stabileşte şi lupta digitalizată cu furturile şi tăierile ilegale de pădure. Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, sunt introduse sancţiuni penale şi măsuri privind confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport ori suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri. În plus, plimbarea pe jos sau cu bicicleta va fi permisă în orice pădure din ţară.

„Tăierile la ras vor fi interzise în aproape jumătate din suprafaţa din suprafaţa de pădure a ţării. Dacă până acum erau interzise doar în Parcurile Naţionale, vom extinde această interdicţie şi în Parcurile Naturale şi toate siturile Natura 2000. Discutăm de peste 5,5 milioane de hectare din care mai mult de jumătate este pădure”, a declarat joi ministrul Mediului, Mircea Fechet, după şedinţa de Guvern.

Principalele măsuri din noul Cod Silvic, anunţate de Guvern:

Noul Cod Silvic, elaborat în conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale pentru Păduri 2030, stabileşte şi cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure. Drumurile forestiere vor fi supravegheate video, cu sisteme tehnice de monitorizare/înregistrare, care să ajute la descoperirea furturilor şi tăierilor ilegale, scrie Hotnews.ro.

De asemenea, este reglementat sistemul de sancţiuni penale şi regimul măsurilor asiguratorii şi confiscarea materialelor lemnoase, a mijlocului de transport, suspendarea accesului în sistemul informatic integrat pentru păduri, retragerea şi, după caz, rechemarea imediat după piaţă a produselor obţinute din lemn brut, rezultate ca urmare a săvârşirii unor fapte care sunt încadrate ca infracţiuni.

Sunt introduse noi infracţiuni silvice: falsificarea datelor informatice de natură silvică şi falsul în declaraţiile informatice vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.

O altă prevedere stabileşte înfiinţarea Registrului Forestier Naţional pentru evidenţa exploataţiilor forestiere, în care vor fi incluşi toţi proprietarii de pădure din România, pentru facilitarea prin modalităţi informatice a avizărilor şi raportărilor între diferite entităţi publice şi monitorizarea implementării serviciilor silvice.

Totodată, se înfiinţează Consiliul Naţional pentru Silvicultură, care va avea rol de a urmări exercitarea în condiţii de etică profesională şi respectarea standardelor profesionale de către personalul silvic.

Se stabilesc clar obligaţiile şi drepturile proprietarilor de terenuri forestiere, diferenţa pentru proprietăţile forestiere de până la 10 ha şi proprietăţile forestiere de peste 10 ha.

Una dintre cele mai importante prevederi ale noului Cod Silvic se referă la interzicerea tăierii la ras. Astfel, se extinde suprafaţa unde sunt interzise aceste tăieri la ras la parcurile naturale şi toate ariile naturale protejate din România.

Proiectul de lege introduce conceptul de "insule de îmbătrânire", un mecanism prin care suprafeţele de pădure de minimum 0,1 ha, cu rol în menţinerea biodiversităţii, vor fi protejate de tăieri. De asemenea, se dublează suprafaţa minimă acoperită cu arbori, necesară pentru categoria de folosinţă pădure, de la 0.25 ha la 0.5 ha.

Potrivit noului Cod silvic, statul va putea să îşi asume împădurirea terenurilor care au fost despăgubite şi abandonate de proprietar. În plus, Codul introduce termenul de „folosinţă agrosilvică”, ceea ce înseamnă că terenurile agricole vor putea fi mai uşor împădurite.

În acelaşi timp, este reglementată acordarea de compensaţii financiare de la bugetul de stat pentru restricţiile impuse şi dezavantajele create prin conservarea biodiversităţii habitatelor forestiere.

Proiectul de lege defineşte interesele şi incompatibilităţile pentru personalul domeniului silvic.

Noile reglementări dau posibilitatea tuturor cetăţenilor de a se plimba pe jos sau cu bicicleta în orice pădure din ţară.

Procesul de elaborare a Noului cod silvic a început în martie 2023 şi s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Reforma sistemului de management şi a celui de guvernanţă în domeniul forestier prin dezvoltarea unei Strategii forestiere naţionale şi a legislaţiei subsecvente”, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta C2 – Păduri şi protecţia biodiversităţii.

Afla mai multe despreguverncod silvicpadure
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt