O nouă gafă pentru Biden. A confundat-o pe Angela Merkel cu fostul cancelar german Helmut Kohl

O nouă gafă pentru Biden. A confundat-o pe Angela Merkel cu fostul cancelar german Helmut Kohl

Este pentru a doua oară în această săptămână când preşedintele american îi încurcă pe liderii europeni.
Preşedintele american Joe Biden s-a încurcat la un eveniment recent de campanie, confundându-i pe foştii cancelari germani Angela Merkel şi Helmut Kohl, cel din urmă decedat în 2017, informează Politico.
Vorbind miercuri la o strângere de fonduri la New York, liderul democrat şi-a amintit de o conversaţie din 2021 cu liderii G7, când a avut loc derapajul. În acea conversaţie, liderii discutau despre revoltele din 6 ianuarie de la Capitoliul SUA, care avuseseră loc cu câteva luni înainte, când liderul german i s-a adresat lui Biden.
"Şi atunci Helmut Kohl s-a întors spre mine şi mi-a spus: "Ce aţi spune, domnule preşedinte, dacă aţi lua London Times şi aţi afla că 1.000 de oameni au spart uşile parlamentului britanic, au ucis câţiva poliţişti pe drum, pentru a refuza ca premierul să îşi preia funcţia"", a spus Biden, după cum au relatat mai multe surse.
Dar Kohl, care a condus Germania în calitate de cancelar din 1982 până în 1998, murise cu patru ani înainte şi Merkel a fost cea care a participat la evenimentul G7 din 2021.
Aceasta este a doua oară în această săptămână când preşedintele american a confundat liderii europeni cu cei morţi. În timp ce spunea o altă poveste despre summitul G7, Biden l-a confundat, la începutul acestei săptămâni, pe preşedintele francez Emmanuel Macron cu regretatul François Mitterrand, care a condus Franţa din 1981 până în 1995 şi a murit în 1996.
Joe Biden, care nu porneşte în aceste alegeri ca favorit împotriva lui Donlad Trump, potrivit ultimemlor sondaje, este ţinta multor ironii şi critici din cauza vârstei sale şi a gafelor pe care le face.
Republicanii îl cataloghează frecvent pe Joe Biden drept un bătrân senil, subestimându-l cu regularitate pe democrat.
Ei sunt însă mai puţin îngrijoraţi de vârsta candidatului lor, Donald Trump, în vârstă de 77 de ani.
Donald Trump a fost ales în 2016 cel mai bătrân preşedinte din istoria Americii, după care acest record a fost doborât de către rivalul său.
Joe Biden şi-a multiplicat  ieşirile de acest fel de când a fost ales.
În iulie, într-un discurs la Washington, a declarat în mod greşit că au murit de covid-19 100 de oameni în Statele Unite în timpul pandemiei, care s-a soldat cu un milion de morţi.
Cu o lună mai înainte, el a confundat Războiul din Ucraina cu cel din Irak.

 

Afla mai multe desprebidenmerkelkohl
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt