Parapantismul implicat în incidentul din Poiana Braşov are traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului

Parapantismul implicat în incidentul din Poiana Braşov are traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului

Bărbatul care a rămas agăţat duminică cu parapanta în cablurile unei telecabine din Poiana Braşov şi, ulterior, s-a prăbuşit în gol are 49 de ani şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi bazinului, a precizat ISU Braşov.

Un bărbat care zbura cu parapanta a rămas agăţat, duminică, în cablurile unei telecabine din Poiana Braşov, la circa 40 de metri de înălţime, şi s-a prăbuşit după ce, din cauza vântului, aripa speed fly-ului s-a desprins, au informat ISU Braşov şi Salvamont.

Bărbatul a rămas agăţat între piloanele 3 şi 4.

"Vântul puternic a desprins aripa de pe cablu şi parapantistul a căzut. În cădere aripa de speed fly s-a deschis parţial şi, împreună cu stratul de zăpadă, au reuşit să mai atenueze căderea. Din prima evaluare medicală efectuată de salvamontişti, nu au fost constatate afecţiuni medicale majore care să fie identificabile la un control în astfel de situaţii, persoana era conştientă, vorbea coerent, prezenta o stare normală şi resimţea dureri minore la spate şi membre. Salvamontiştii au imobilizat victima într-o saltea cu vacuum şi au transportat-o cu targa în staţiune pentru a fi preluată de o ambulanţă şi transportată la spital pentru un control de specialitate", a transmis Salvamont pe pagina de Facebook.

Bărbatul are 49 de ani şi a suferit mai multe traumatisme la nivelul coloanei şi a bazinului.

La locul producerii evenimentului au intervenit Salvamont şi Jandarmeria Montană, precum şi un echipaj SMURD, care a fost îndrumat la baza pârtiei.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt