Parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege care revizuieşte regulile de mobilizare

Parlamentul ucrainean a adoptat un proiect de lege care revizuieşte regulile de mobilizare
foto: Ukrainskaia Pravda

Parlamentul ucrainean a adoptat joi un proiect de lege pentru a revizui regulile care se aplicau în modul în care armata mobilizează civili în rândurile sale, în contextul în care războiul continuă, fără a se întrevedea vreun sfârşit, relatează Reuters.

Legea, care mai trebuie să fie promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski, este considerată crucială pentru ca Ucraina să rezolve ceea ce analiştii militari spun că sunt probleme majore de personal ale forţelor armate care luptă cu un inamic mai bine înarmat şi mai mare.

Proiectul de lege a fost adoptat în lectură finală cu o majoritate de 283 de voturi, după luni de deliberări, a scris pe Telegram Iaroslav Jelezniak, deputat al partidului Holos.

Deocamdată, textul complet, final, cu toate amendamentele, nu a fost publicat pe site-ul Parlamentului. Ceea ce era clar, însă, este că proiectul de lege nu stabileşte nicio limită pentru perioada de timp în care soldaţii mobilizaţi trebuie să servească în timpul războiului, o chestiune extrem de sensibilă pentru miile de persoane care s-au înrolat în armată atunci când Rusia şi-a lansat invazia la scară largă.

Adoptarea legii privind mobilizarea trimite un "mesaj partenerilor noştri că suntem gata să ne recucerim teritoriul şi avem nevoie de arme", a declarat deputatul Oleksandr Fedienko.

Pe câmpul de luptă, Rusia avansează în estul ţării, iar Ucraina este pe picior de retragere, confruntându-se cu penuria de proiectile de artilerie, pe fondul încetinirii asistenţei militare occidentale.

Oleksandr Pavliuk, comandantul forţelor terestre, a transmis un apel către ucraineni, la începutul acestei săptămâni, să se înroleze în armată sau să fie pregătiţi să servească în armată. "Trebuie să ne dăm seama că nimeni nu va putea sta cu mâinile în sân", a scris el pe Facebook. "Nu contează cât de mult ajutor primim, nu contează câte arme avem, ne lipsesc oamenii! Echipamentul nu se conduce singur, arma nu trage singură, iar drona nu va zbura singură", a mai spus el.

Parlamentul ucrainean a avut nevoie de mai multe luni pentru a supune proiectul de lege la un vot final săptămâna aceasta, politicienii acuzându-se reciproc de redactarea unor amendamente prost formulate şi de lipsa voinţei politice de a aproba modificări nepopulare.

Peste 4.000 de amendamente au fost depuse după ce textul a fost adoptat în primă lectură în februarie.

Afla mai multe despreucrainamobilizare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt