Plafonarea adaosului comercial, misiune aproape imposibilă

Plafonarea adaosului comercial, misiune aproape imposibilă

Plafonarea adaosului comercial pe întreg lanţul de producţie, de la producător la comerciant, este o misiune imposibilă. O spun  procesatorii, care avertizează că o astfel de decizie nu numai că este greu de aplicat, ci ar putea duce chiar la dispariţia produselor de bază. În plus, firmele mici ar urma să se închidă, iar producătorii vor prefera să vândă  pe piaţa neagră.

Discuţia despre plafonarea adaosului comercial la produsele de bază crează vâlvă printre producători şi procesatori. Deşi la Guvern părea că lucrurile sunt pe drumul drept, producătorii spun că măsura ar putea fi aplicată doar supermarketurilor, nicidecum pe întreg lanţul, aşa cum doreşte Executivul. 

Guvernanţii vizează plafonarea adaosului comercial la carne, ouă, ulei, făină, lapte, pâine, fructe şi legume. Procesatorii spun că măsura va duce, în primă instanţă, la vânzarea unor produse mai slabe calitativ. Cei mai afectaţi ar urma să fie producătorii. 

Dacă producătorii şi procesatorii au pierdere, scade cantitatea, avertizează asociaţiile. Iar asta va duce la penuria alimentelor de bază pe piaţa din România. În plus, firmele mici ar urma să se închidă. De asemenea, magazinele vor creşte adaosul comercial la alte produse tocmai pentru a nu ajunge la pierderi, spun specialiştii. Care cred că soluţia ar fi stabilizarea preţurilor, nu scăderea lor pentru moment. Asta s-ar putea face printr-o scădere a cotei TVA. Joi dimineaţă va fi o nouă discuţie cu retailerii la Guvern pe baza acestui subiect. 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt