Pompierii români, elogiaţi în Franţa

Pompierii români, elogiaţi în Franţa

"În peste 20 de ani de experienţă, nu am avut o intervenţie asemănătoare". Este mărturia liderului de echipă al pompierilor români aflaţi în misiune în Franţa. În fiecare zi, salvatorii români muncesc peste 12 ore pentru a ţine sub control focarele de incendii. Răsplata este însă pe măsură. O regăsesc în privirea oamenilor care încă mai au un loc pe care să-l numească acasă.

77 de pompieri români muncesc neobosit în Franţa, la sud de Bordeaux, ca să oprească extinderea incendiilor de
vegetaţie. Peste 20.000 de hectare de pădure de pin au fost afectate, iar mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească
locuinţele.

Fiecare focar trebuie stins înainte ca vântul să extindă flăcările şi mai mult. Misiunea este extrem de dificilă, însă reprezintă şi o lecţie de solidaritate.

Pe lângă pompierii români, în Franţa au fost trimise echipe din Grecia, Polonia, Austria şi Germania. Într-un gest impresionant, localnicii au scris pe o pancartă cuvântul „mulţumesc„, în limbile salvatorilor.

De 70 de ani Franţa nu s-a mai confruntat cu astfel de incendii. E un episod negru. Din cenuşă răzbate însă… omenia.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt