Primăria Sectorului 1 a desfiinţat zeci de panouri publicitare de mari dimensiuni care erau amplasate ilegal în zona Bucureşti-Ploieşti/Aerogări, pentru a permite începerea lucrărilor la metroul spre Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”

Primăria Sectorului 1 a desfiinţat zeci de panouri publicitare de mari dimensiuni care erau amplasate ilegal în zona Bucureşti-Ploieşti/Aerogări, pentru a permite începerea lucrărilor la metroul spre Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”
foto: news.ro

Primăria Sectorului 1 anunţă că săptămâna trecută a desfiinţat zeci de panouri publicitare de mari dimensiuni care erau amplasate ilegal în zona Bucureşti-Ploieşti/Aerogării. Astfel, a fost eliberat domeniul public de aceste construcţii provizorii pentru a permite începerea lucrărilor la legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, precizează instituţia.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a precizat pe Facebook că majoritatea acestor panouri ilegale aparţin firmei Euromedia.
 
“În spatele acestei societăţi se află Sebastian Ghiţă şi firme controlate de foşti politicieni sau oameni de afaceri certaţi cu legea, care au profitat ani de zile de pe urma ilegalităţilor şi toleranţa funcţionarilor din primărie. Euromedia Group SA este în prezent deţinută de Alexandru Ştefan Nanu, unul dintre patronii clubului Nuba, fost vicepreşedinte la TSD Prahova, prietenul foştilor deputaţi PSD, Sebastian Ghiţă şi Vlad Cosma. Despre această firmă dezvăluiam, anul trecut, că a primit un contract de 18 milioane de euro de la Primăria Capitalei pentru achiziţia de mobilier urban pentru statii de troleibuz şi statii de autobuz”, a afirmat edilul Sectorului 1.
 
Primarul Clotilde Armand a arătat că în anul 2018, firma Euromedia a primit sute de mii de lei pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri de la fostul primar al Sectorului 1.
 
”O companie care se crede atotputernică şi în care au avut sau au interese, prin interpuşi şi firme paravan - fostul liberal Vlad Moisescu şi actualul parlamentarul PSD Dan Cristian Popescu. Spun asta ca să înţelegeţi de ce nimeni, niciodată, nu i-a deranjat în Bucureşti, deşi au zeci de panouri de publicitate montate ilegal. În plus, spre supărarea lui Sebastian Ghiţă, televiziunea RTV a fost decuplată de mine de la banii Sectorului 1. Contracte încheiate prin Centrul Cultural şi Compania de Investiţii şi Dezvoltare în Sănătate, zeci de mii de euro pentru publicitate mascată din fonduri publice în favoarea fostului primar PSD de la Sectorul 1. Acum nu mai merge ca-n înainte. Legea e lege pentru toţi. Chiar şi pentru fugarul Ghiţă şi prietenii lui. Să înceapă linşajul zic!” a mai declarat Clotilde Armand.
 

Afla mai multe despresector 1panouri ilegalemetrou
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt