Profituri uriaşe pentru unele companii de stat

Profituri uriaşe pentru unele companii de stat

Cu profituri uriaşe şi un număr din ce în ce mai mare de angajaţi, unele companii de stat par să nu fie afectate de problemele economice actuale. Ba chiar au crescut salariile în prima jumătate a anului. Iar Guvernul a considerat că era nevoie de încă o instituţie care să le controleze, aşa că înfiinţează o agenţie mamut, aflată în subordinea premierului.

Asta înseamnă că toate numirile în funcţii de conducere vor trece prin mâna politicienilor. Iar cei care ajung acolo vor primi salarii şi de 5.000 de euro lunar.

Guvernul controlează peste 200 de companii, care anul trecut au înregistrat, toate la un loc, un profit cu 250% mai mare decât în 2021. Cât despre anul acesta, în prima jumătate, profitul a fost de peste 10 miliarde de lei, la afaceri de 44 de miliarde. Iar numărul angajaţilor a crescut până la 166.000. 

Cele mai profitabile au fost cele din energie. Spre exemplu, cifra de afaceri a Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie românească a statului, a crescut cu 40% în prima jumătate a anului, faţă de 2022. Profitul a fost cu 46% mai mare şi a ajuns 4 miliarde de lei. Şi Nuclearelectrica a înregistrat un profit aproape 1,3 miliarde de lei. 

Iar toate aceste companii şi, implicit, bani, vor fi controlaţi, indirect, de o nouă instituţie, subordonată Secretariatului General al Guvernului. Se numeşte Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice, pe scurt, AMEPIP. Odată cu înfiinţarea sa, toate companiile de stat vor intra sub controlul premierului. Agenţia nu se va ocupa însă şi de companiile primăriilor locale. 

În timp ce afacerile statului merg din ce în ce mai bine, românii o duc din ce în ce mai prost. Puterea de cumpărare este în scădere, iar inflaţia rămâne ridicată. În ce priveşte creşterea economică, România a primit un semnal de alarmă de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Prognoza privind creşterea economică pentru 2023 a fost revizuită în scădere, de la 2.5 la 1,8%.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt